Românii care au mașini scumpe se plâng de faptul că întreținerea acestora a devenit o povară, având în vedere salariile lor foarte mici.
Specialiștii în domeniul auto susțin cu un român care câștigă salariul mediu net pe economie nu poate să își întrețină mașina în mod corespunzător.
Cu alte cuvinte, pentru a avea o mașină care să corespundă standardelor tehnice este nevoie de aproximativ 8.000 de lei/an, adică două salarii medii. În România, salariul mediu este 850 de euro/lună.
Costurile anuale pentru a întreține un autoturism de 10.000 de euro, includ RCA-ul -1500 de lei, ITP-ul - 100 de lei, rovinieta - 100 de lei, impozit - 100 de lei, parcările în funcție de zonă - 500 de lei, schimbul anvelopelor de la un sezon la altul - 200 de lei, spălarea mașinii - 250 de lei, reviziile - 800 de lei și combustibilul pentru un plin pe lună - 4550 de lei, dar și minim un schimb de ulei și de filtre care de asemenea poate ajunge la 1.000 de lei.
”Mulți șoferi nu țin o evidență centralizată a documentelor care expiră, precum RCA, ITP sau rovinieta, ajungând să plătească amenzi care sporesc cheltuielile cu un autovehicul, și așa semnificative” a declarat Cristian Astaloș, fondator MyCar Assistant.
De asemenea, specialiștii mai susțin că ponderea costurilor pentru întreținerea unui autoturism sunt de 62 la sută pentru taxe și alte documente necesare precum ITP, dar și pentru mentenanță și 37 la sută pentru reparații.
Care sunt mărcile preferate de români
Cele mai preferate mărci de autoturisme sunt Volkswagen, BMW, Audi, Renault şi Mercedes, urmate de Ford şi Skoda. În 2023, interesul românilor a fost mai mare pentru mașini cu motoare pe benzină, în defavoarea celor tip diesel.
De multe ori, întreținerea acestor mașini este foarte scumpă. Doar dacă ținem cont că un set de cauciucuri de iarnă se ridică la peste 2.000 de lei, putem concluziona că un român are cheltuieli tot mai mari cu propria mașină.
Totodată, în perioada mai – iunie, din volumul total de maşini tranzacţionate şi înmatriculate, două treimi (45.000 de autoturisme) revin segmentului de maşini uzate, în scădere de la 73%, cât se înregistra în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Specialiştii au luat în calcul 645.000 de autoturisme rulate, produse în intervalul 2010 – 2023 şi listate cu intenţie de vânzare în ultimii 5 ani. Estimările lor relevă faptul că românii schimbă maşina cel mai frecvent în intervalul 150.000 – 200.000 de kilometri parcurşi.