Românii care vor putea beneficia de scutiri pe impozit. Cu câți bani vor rămâne în buzunare

Taxe noi. Sursa foto: Pixabay

Românii vor putea beneficia de scutiri pe impozit în anumite condiții. Klaus Iohannis a promulgat o lege prin care autoritățile locale vor putea decide acordarea de reducere procentuală a impozitului pe clădiri. Reducerea se va aplica pentru persoanele fizice care dețin proprietăți imobiliare în România. Pentru a beneficia de aceste reduceri, există o singură condiție de îndeplinit.

Românii care vor putea beneficia de scutiri pe impozit. Ce trebuie să facă

Conform noii legi promulgate de președinte marți, 2 aprilie, consiliile locale vor avea autoritatea să hotărască acordarea unei reduceri procentuale a impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice care dețin proprietăți imobiliare în România. Aceste persoane trebuie să prezinte dovada a cel puțin trei donări de sânge pe parcursul unui an calendaristic.

Este important de menționat că reducerea se poate cumula cu bonificația acordată conform legii și se aplică diferenței rezultate în urma scăderii bonificației din impozitul datorat, conform actului normativ.

Noul beneficiu, care privește scutirea sau reducerea de la plata impozitului sau taxei, va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie a anului următor depunerii documentelor justificative.

Suma finală care urmează să fie redusă

În ceea ce privește suma finală care urmează să fie redusă pentru românii care se încadrează, se aplică rotunjirea, definită ca procesul de stabilire a sumelor datorate bugetelor locale la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin reducere atunci când fracțiunile în bani sunt mai mici de 50 de bani și prin majorare atunci când fracțiunile în bani sunt de 50 de bani sau mai mar. Legea mai prevede că și persoanele cu dizabilități pot beneficia de aceeași reducere procentuală a impozitului pe clădiri.

Românii care vor putea beneficia de scutiri pe impozit. Sursa foto: Pixabay

Condițiile în care puteți să donați sânge:

  • vârsta: 18 – 60 de ani greutate: femei – între 50 și 100 kg / bărbați – între 55 și 110 kg
  • pulsul: 60 – 100 bătăi pe minut
  • să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli infecțioase etc.)
  • să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)
  • să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile
  • să nu fiți sub vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate)
  • să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni
  • să nu fiți în perioada menstruală (sau cu câteva zile înainte sau după)
  • să nu consumați alcool cu 48 h înaintea donării.

Tichete majorate, de la 67 de lei, la 280 de lei, pentru donatorii de sânge

Valoarea tichetelor pentru românii donatori de sânge a crescut de patru ori de la 1 ianuarie 2024, de la 9,75 de lei la 40 de lei. În total, un donator primește șapte tichete, în valoare de 280 de lei.

Mai exact, Guvernul a decis majorarea acestora pentru a încuraja donarea de sânge, iar măsura a intrat în vigoare de la începutul acestui an. În 2023, cei care donau sânge primeau tichete de masă în valoare de 67 de lei, plus o zi liberă de la stat. De la 1 ianuarie 2024, valoarea tichetelor a fost majorată de Guvern la 280 de lei, potrivit Agerpres.