Românii care poartă nume de animale vor intra gratis la Muzeul Antipa: Ursu, Lupu, Calu, Leu, Rață, Găină. Oferta e valabilă doar pe 4 octombrrie
- Andra Puiu
- 3 octombrie 2022, 21:13
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București a decis să sărbătorească într-un mod inedit Ziua Mondială a Animalelor. Aceasta este sărbătorită în fiecare an pe data de 4 octombrie.
Pe pagina oficială a Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București a fost postat un mesaj care atrage atenția celor care poartă un nume de animal. Astfel, toți cei care poartă nume precum Ursu, Lupu, Calu, Leu, Rață, Găină sau altele, vor avea intrarea liberă mâine, patru octombrie.
„Vă așteptăm marți, 4 octombrie 2022, la Muzeul Antipa, să sărbătorim împreună Ziua Mondială a Animalelor! Cu acest prilej, vă anunțăm că toți vizitatorii care poartă numele unei vietăți din lumea necuvântătoarelor au acces gratuit în expoziția permanentă!”.
Conducerea muzeului a luat această decizie pentru a sărbători în mod inedit ziua animalelor. „Așadar, pe toți cei care iubiți animalele, fie că le purtați sau nu numele, să vă petreceți ziua la muzeu și să participați la o călătorie imaginară în jurul lumii, însoțiți bineînțeles de animalele preferate de la Muzeul Antipa!”, se mai arată în postare.
Ziua Mondială a Animalelor, patru octombrie
Ziua Mondială a Animalelor a luat naștere în urma convenției ecologiștilor din Florența, în anul 1931. Această zi a avut drept scop atragerea atenției asupra creșterii alarmante a numărului speciilor de animale pe cale de dispariție. În prezent, această zi are menirea de a recunoaște rolul important ocupat de animale atât în natură, cât și în viața oamenilor.
Misiunea Zilei Mondiale a Animalelor este de a ridica statutul animalelor, în scopul de a îmbunătăți standardele de bunăstare de pe glob. Această zi este sărbătorită în diferite moduri în fiecare țară, indiferent de naționalitate, religie, credință sau ideologie politică. Ziua Mondială a Animalelor a fost inițiată de către Heinrich Zimmermann care a organizat prima Zi Mondială a Animalelor pe 24 martie 1925 la Palatul Sporturilor din Berlin, Germania.
Peste 5.000 de persoane au participat la acest prim eveniment. Sărbătoarea a fost programată inițial pentru data de trei octombrie, pentru a se alinia cu sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi, patronul spiritual al ecologiei. Cu toate acestea, locația nu a fost disponibilă în acea zi. Evenimentul a fost mutat pe patru octombrie, pentru prima dată în 1929.