Au fost discuții aprinse între PNL și PSD în privința măsurilor luate pentru românii care nu s-au vaccinat. Amenzile propuse sunt foarte mari și se aplică în cazul încălcării legii.
Românii care nu s-au vaccinat și care nu vor respecta legea certificatului verde la locul de muncă riscă să se aleagă cu amenzi drastice. În urma discuțiilor avute de reprezentanții PNL și PSD pentru formarea unei alianțe de guvernare s-a atins și acest aspect. S-a hotărât ca persoanele care nu s-au imunizat să primească pentru o perioadă limitată de timp, teste la locul de muncă.
Românii care nu s-au vaccinat se testează gratuit doar 45 de zile
Este vorba despre 45 de zile lucrătoare, timp în care angajații e vor testa pe banii statului. Apoi, testele vor fi suportate de cei care nu au participat la campania de imunizare.
Românii care nu vor respecta această lege vor fi sancționați cu amenzi de până la 50.000 de lei sau vor fi suspendate. De asemenea, există repercusiuni foarte dure și pentru angajatorii care nu respectă legea și le vor permite accesul angajaților fără efectuarea testului, a trecerii prin boală sau a vaccinării. Astfel, pentru nerespectarea acestor reguli, aceștia pot primi amenzi de până la 100.000 de lei.
Liderii de la PSD și-au exprimat dorința anulării obligativității certificatului verde, dacă rata de infectare va scădea semnificativ. De cu totul altă părere au fost cei de la PNL, ai căror deputați susțin păstrarea acestui document, indiferent de incidența cazurilor.
Diferențe fundamentale de opinii între PNL și PSD
Proiectul urmează să fie dezbătut de cele șase comisii de specialitate din Parlament și votat săptămâna viitoare în Plen. Pe de altă parte, liberalii au propus marți ca angajații nevaccinați să-și plătească singuri spitalizarea și tratamentul pentru Covid-19, promotorul acestei soluții fiind chiar Nelu Tătaru. Întrebat dacă s-a aprobat această decizie, premierul interimar Florin Cîțu a explicat că este doar un amendament, netrecând de voturile celorlalți colegi.
Social-democrații nu sunt de acord cu această inițiativă. „Această problemă a plății serviciilor medicale de către cei care nu sunt vaccinați este exclusă și vă spun lucrul ăsta și din punct de vedere medical pentru că ar accentua și mai tare neprezentarea în spital tardivă a celor infectați”, a afirmat Alexandru Rafila.