Românii care fac această greșeală pot rămâne fără actele de stare civilă

Sursa foto: Maryannfoto | Dreamstime.com

O nouă lege care a intrat în vigoare anul trecut prevede anularea actelor se stare civilă în anumite situații. Actul normativ prevede și amenzi în cazul încălcării dispozițiilor legale.

O nouă lege, care a intrat în vigoare anul trecut, a modificat mai multe prevederi în ceea ce privește actele de stare civilă (certificat de naștere, de căsătorie sau de deces). Potrivit actului normativ orice modificare adusă acestor documente duce automat la anularea lor.

Amenzi mai mari

Printre modificările interzise se numără și plastifierea documentelor, adică aplicarea unei folii cu rol de protecție. „Anularea certificatelor de stare civilă va fi făcută de către ofițerii de stare civilă, funcționarii din cadrul direcției de evidența populației sau din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori ofițerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României“, se arată în legea 105/2021.

Noua lege prevede și amenzi mai mari pentru cei care pierd sau distrug acte de stare civilă. Acestea sunt cuprinse între 100 si 500 de lei. Reprezentanții Direcției pentru Evidența Persoanelor spun că plastifierea nu se încadrează la distrugere, iar persoanele de bună credință nu au de ce să-și facă griji, pentru că nu vor fi amendate. Actele vor fi totuși anulate, iar românii trebuie să parcurgă procedura pentru a obține noi documente.

Reglementări noi

Aceeași lege aduce modificări și în ceea ce privește înregistrarea nașterii unui copil la oficiul stării civile. Părintele nu mai poate pune mai mult de trei prenume copilului.

De asemenea, dacă părinții nu au nume de familie comun sau există neconcordanță între prenumele copilului trecut în certificatul medical constatator al nașterii și declarația verbală sau prenumele este format din mai mult de trei cuvinte, părinții trebuie să dea o nouă declarație scrisă din care să reiasă clar care este numele de familie și prenumele copilului. Certificatul de naștere va fi redactat pe baza acestei declarații.

Deși se anunțase că analizele obligatorii în cazul tinerilor care să căsătoresc vor fi eliminate, nu a fost deloc așa. Actuala legislație prevede în continuare anumite teste medicale pe care tinerii trebuie să le facă. Ei vor primi un certificat medical de la medicul de familie după ce vor face analizele. Acesta va fi depus la oficiile de stare civilă, potrivit avocatnet.ro.