Românii beau mai mult alcool decât în trecut. Statisticile INS indică o explozie a consumului

Sursa foto: dreamstime.com

Alcoolul rămâne unul dintre viciile care afectează o mare parte din populația României. Nici o petrecere sau eveniment festiv nu au farmec dacă nu sunt stropite cu puțin vin sau alte băuturi alcoolice. Anul acesta, însă, statisticile oficiale indică, pe de altă parte, o schimbare în obiceiurile românilor, în ceea ce privește consumul de alcool.

Datele oficiale colectate la nivelul Institutului Național de Statistică (INS) indică un consum mediu de băuturi, pe cap de locuitor, în creștere. Românii au băut mai mult, în 2021, comparativ cu anul precedent, 2020. Iar creșterea s-a înregistrat la mai toate tipurile de băuturi.

Astfel, consumul de bere s-a majorat cu 0,3 litri, conform statisticilor, iar cel de vin cu 2,6 litri. Pe de altă parte, românii au băut o cantitate mai mare de băuturi distilate (în echivalent alcool 40%) cu 1,8 litri. Dat, potrivit statisticilor, o creștere a înregistrat și consumul de băuturi nealcoolice, cu 26,4 litri.

Resursele totale de alcool (în echivalent alcool 100%), provenite din băuturi alcoolice distilate, vinuri şi bere, au fost asigurate, în proporţie de 70,1% din producţie, în anul 2021. Importul a crescut faţă de anul precedent cu 55,8% (+120.700 hl alcool 100%), iar exportul a crescut cu 7,8% (+4.700 hl alcool 100%). Cantităţile exportate au fost mai mici decât cele importate, cu 271.900 hl alcool 100%.

Comparativ cu anul precedent, cantitățile de alcool destinat consumului au crescut cu 177.700 hl alcool 100%. Consumul mediu de alcool, pe locuitor, a crescut cu 11,5%.

Ce se întâmplă cu berea și vinul

Resursele totale de bere au fost mai mici cu 107.300 hl, faţă de anul precedent, fiind asigurate în proporţie de 93% din producţia anului 2021. Importul a crescut cu 7,7%, iar comparativ cu 2020, în 2021, disponibilul de bere pentru consum uman a scăzut cu 0,4%. Aceasta în vreme ce producția de bere s-a diminuat cu 308.000 hl (-1,8%).

În schimb au crescut resursele totale de vinuri, cu 658.100 hl. Această majorare a fost datorată în principal producţiei, mai mare în anul 2021, raportat la 2020 cu 11,5% (+467.800 hl). Importul de vinuri şi stocul iniţial de vinuri a înregistrat un avans în anul 2021 cu 31,3% (+138.700 hl), respectiv cu 2% (+51.600 hl).

Ponderea producţiei de vinuri în resursele totale a crescut cu 1,1%, iar ponderea importurilor s-a majorat cu 1,3 puncte procentuale. Cea mai mare parte din resursele de vin a fost destinată consumului uman, care a crescut cu 466.200 hl faţă de anul precedent. Exportul de vinuri a scăzut cu 9.900 hl.

Românii au consumat mai multe băuturi distilate

Resursele de băuturi alcoolice distilate au fost mai mari, în 2021, faţă de anul precedent cu 88.800 hl alcool 100%. Producţia a fost constituită în cea mai mare parte din lichioruri, alcool etilic de fermentaţie alimentar şi alte băuturi alcoolice distilate.

Resursele totale de băuturi alcoolice distilate din grupa „Lichioruri, alcool etilic de fermentaţie alimentar şi alte băuturi alcoolice distillate” au fost mai mari cu 24.600 hl alcool 100%, comparativ cu anul precedent. Consumul mediu de lichioruri, alcool etilic de fermentaţie alimentar şi alte băuturi alcoolice distilate, a crescut de la 0,8, la 1,2 litri alcool 100%, pe locuitor, în anul 2021.

O altă grupă de băuturi alcoolice distilate este cea a rachiurilor naturale şi a coniacului. Comparativ cu anul 2020, producţia de rachiuri naturale şi coniac a crescut cu 6,6% (+4.000 hl alcool 100%). La asigurarea resurselor totale, aportul producţiei a fost mai mare cu 1,5 puncte procentuale faţă de anul precedent. Importurile de băuturi alcoolice a fost mai mic cu 2,5 puncte procentuale. Nivelul consumului mediu pe locuitor s-a menţinut constant comparativ cu nivelul anului precedent.

Resursele totale de băuturi din grupa „Whisky, gin, rom, votcă” au fost mai mari cu 59.600 hl alcool 100% faţă de cele din anul precedent. Nivelul importului a fost mai mare faţă de anul precedent cu 68,2% (+54.600 hl alcool 100.

Cum a evoluat consumul de băuturi nealcoolice

În cazul băuturilor nealcoolice, resursele totale (ape minerale, băuturi răcoritoare şi bere fără alcool) au crescut cu 5.943.200 hl, faţă de anul precedent. Producţia a scăzut cu 1,4 puncte procentuale faţă de ponderea din anul precedent. Ponderea cea mai mare în consumul de băuturi nealcoolice au avut-o băuturile răcoritoare şi apele minerale, în creştere cu 6 puncte procentuale, respectiv în scădere cu 6,2 puncte procentuale faţă de anul precedent.

Consumul mediu de băuturi nealcoolice, pe locuitor, a înregistrat o creştere cu 12,7% (+26,4 litri). Consumul de băuturi răcoritoare a crescut cu 28,5% (+25,5 litri), consumul de bere fără alcool cu 25,7% (+0,9 litri), iar consumul de apele minerale s-a menţinut constant.