România, vicecampioană la tenis de masă. Șmecheria prin care Germania a reușit să ne ia aurul

România, vicecampioană la tenis de masă. Sursa foto: Federația Română de tenis de masă

România a reușit să se impună din nou, la nivel european, în tenisul de masă. Jucătoarele noastre au luat argintul, însă mulți spun că evoluția lor este demnă de aur. Germania, cea care a câștigat campionatul, a apelat la o strategie pentru a ieși pe primul loc.

România s-a făcut din nou remarcată pe plan european la tenis de masă. Jucătoarele noastre au obținut două titluri concomitente în 2017 și 2019. În 2021, ele au obținut argintul. Acum sunt din nou vicecampioane europene, după ce au obținut argintul la Malmo (Suedia).

În finala la campionatul european de tenis de masă, care a avut loc duminică, România a pierdut în fața Germaniei cu scorul 0 - 3. Rezultatul nu arată neapărat o evoluție slabă a româncelor, iar specialiștii spun că ele au jucat extrem de bine. Echipa României a fost compusă din autohtone, în timp ce Germania a folosit sportive naturalizate.

Germania a reușit să obțină aurul la campionatul european de tenis de masă pentru că au folosit chinezoaice. Cu ajutorul acestor jucătoare, aproape imbatabile la nivel mondial, au reușit să câștige în fața româncelor, potrivit adevărul.ro.

România, vicecampioană europeană la tenis de masă

Germania și-a luat un avans confortabil după primele două dueluri:

  • Elizabeta Samara - Xiaona Shan, scor 0-3 (6-11, 8-11, 8-11)
  • Bernadette Szocs - Ying Han cu 1-3 (16-14, 8-11, 8-11, 10-12).

Cea mai strânsă confruntare a fost între Andreea Dragoman și Nina Mittelham (11-5, 9-11, 11-8, 6-11, 10-12). În cele din urmă, Germania și-a adjudecat titlul european, cu 3-0 la general. Această victorie le aduce un loc la Jocurile Olimpice de la Paris, în 2024.

Sursa foto: Federația Română de tenis de masă

Româncele sunt vicecampioane la tenis de masă pe plan european, însă pot obține și participarea la Jocurile Olimpice. Regulamentul spune că trebuie o clasare între primele opt la Campionatele Mondiale de anul viitor, dar și în urma clasamentului ITTF din martie 2024.

„În ciuda scorului finalei, România – Germania 0-3, tricolorele au luptat, ne-au oferit noi momente de mândrie şi de tenis de masă de calitate, în Malmo Arena, unde au urcat pe a doua treaptă a podiumului, la finalul zilelor în care au avansat treptat, din grupe până în ultimul act. Elizabeta Samara, Bernadette Szocs şi Andreea Dragoman ne-au făcut să visăm la revenirea titlului european în România, însă momentele cheie şi ultimul cuvânt le-au aparţinut adversarelor”, notează FR Tenis de Masă în social media.

Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu, Andreea Dragoman și Elena Zaharia sunt jucătoarele de tenis de masă care au reprezentat România la campionatul european. Fetele noastre au fost pregătite de Viorel Filimon.

Echipa feminină a României este pe locul patru într-un top al celor mai galonate selecționate la Campionatele Europene. Jucătoarele au câștigat de-a lungul timpului cinci medalii de aur, șapte de argint și două de bronz.