Naționala de tineret a României a obținut biletele pentru Campionatul European ce va avea loc, în Slovacia, anul vitor. „Tricolorii” au câștigat, marți, meciul decisiv cu Elveția, disputat în Giulești, scor 3-1.
„Tricolorii” au dominat meciul și au trecut în avantaj, grație golului lui Ianis Stoica (16). Același jucător a reușit dubla, în minutul 35. După pauză, oaspeții au punctat prin Hajdari (65). Umit Akdag a adus liniștea în minutul 66.
Luca Jaquez, de la oaspeți, a fost elimiant în minutul 28, pentru un fault dur. Inițial, el văzuse doar cartonașul galben. Daniel Pancu, selecționerul „tricolorilor”, a intrat în teren atunci când a văzut decizia inițială a „centralului”. Și a fost eliminat.
România - Elveția 3-1 Iani Stoica (16 și 35), Umit Akdag (66) / Hajdari (65)
România U21 joacă, astăzi, pe teren propriu, un meci decisiv contra reprezentativei similare a Elveției. Confruntarea are ca miză calificarea la Campionatul European din 2025, găzduit de Slovacia. Partida începe la ora 19.00, se va disputa în Giulești și va fi transmisă de PRO Arena.
Naționala României se află, în acest moment, pe prima poziție a clasamentului, cu 19 puncte (9 jocuri). Și este urmată de Elveţia, 18 p (8 j), Finlanda, 17 p (8 j), Albania, 13 p (9 j), Muntenegru, 7 p (9 j) și Armenia, 2 p (9 j).
România U21, meci de viață și de moarte cu naționala similară a Elveției
Pentru a termina pe prima poziție în clasament, echipa antrenată de Daniel Pancu este obligată să nu piardă cu Elveția și să obțină cel puțin rezultatul pe care finlandezii îl vor face cu Muntenegru. În cazul în care se va ajunge la egalitate de puncte, principalul criteriu de departajare sunt meciurile directe. Iar la acest capitol, Finlanda stă mai bine (1-0 în tur, 0-2 în deplasare).
Cealaltă partidă a grupei, care se joacă azi, Albania - Armenia, nu mai contează decât pentru palmares.
La turneul final programat anul viitor se vor califica în mod direct câştigătoarele celor 9 grupe şi cele mai bune 3 echipe clasate pe locul 2 (n.r. - fără a se lua în calcul rezultatele împotriva echipelor ce se vor clasa pe locul şase).
Ultimele trei locuri de la turneu vor fi ocupate după un meci de baraj ce se va disputa în dublă manşă, între celelalte 6 echipe de pe locurile secunde. Slovacia, care va fi ţara gazdă a acestei competiții programate în anul 2025, este calificată direct.