România, sub cod portocaliu de vijelii. Șapte județe sunt vizate
- Andreea Vlad
- 19 iulie 2023, 18:18
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri,o serie de avertizări tip nowcastin,g Cod galben şi Cod portocaliu de averse şi vijelie, valabile în anumite zone din Moldova şi Transilvania.
Potrivit meteorologilor, în ora următoare, în localităţi din 7 judeţe zone din Moldova şi Transilvania, respectiv Bacău, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Iaşi a fost instituit Cod portocaliu de averse torenţiale. Acestea vor acumula peste 35 - 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi grindină, conform Agerpres.
De asemenea, până la ora 17:30, este valabil un Cod galben de descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, averse care local vor acumula peste 20 - 25 l/mp şi intensificări ale vântului în zone din judeţele Covasna, Bacău, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Suceava, Neamţ, Alba şi Mureş.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Ploi torențiale și vijelii îm Banat și vestul Olteniei
Potrivit ANM, tot începând de miercuri, de la ora 18.00, și până joi, la ora 10.00, este în vigoare un cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină. În intervalul menționat, în Banat și vestul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Vor fi intensificări ale vântului (rafale de 70...90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat peste 50...60 l/mp).
De asemenea, meteorologii au emis și un cod galben care intră în vigoare miercuri, 19 iulie, la ora 12.00, și este valabil până joi, 20 iulie, la ora 10.00.
În intervalul menționat, la început în Banat, iar spre seara și noaptea și în Oltenia, vestul Munteniei, Maramureș și local în Transilvania și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 55...70 km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat peste 30...40 l/mp).
Continuând pe aceeași temă, avem noi avertizări meteo de ultimă oră și previziuni meteo emise de ANM. Acestea includ o prognoza meteo pentru următoarele 10 zile, în care se preconizează că vremea se va menține instabilă în majoritatea regiunilor țării. De asemenea, ANM a publicat vremea în țară pe următoarele 30 zile, perioadă în care sunt posibile fluctuații semnificative de temperatură și precipitații.
În urma avertizărilor meteo, autoritățile îndeamnă populația să fie precaută, să evite deplasările neesențiale în timpul furtunilor și să urmărească în continuare buletinul meteo pentru cele mai recente actualizări și informații.
Pentru a vă ține la curent cu cele mai recente previziuni meteo și a vă pregăti corespunzător pentru condițiile de vreme, vă îndemnăm să urmăriți constant actualizările și avertizările meteo de pe site-ul ANM și să respectați recomandările autorităților.