Acţiunile tot mai agresive ale Rusiei şi ameninţarea iminentă la adresa stabilităţii în statele est-europene, membre ale UE şi NATO, a determinat apariţia unui răspuns pe măsură. Pe lângă creşterea procentelor din PIB, alocate Apărării şi înzestrării, ţările din Europa de Est încearcă să-şi consolideze securitatea cu ajutorul SUA, Polonia şi România reprezentând vârful de lance al acestei initiative.
După vizita la Bucureşti, preşedintele polonez Andrzej Duda s-a întâlnit cu omologul american Donald Trump, prilej cu care a cerut SUA o prezenţă militară permanentă în ţara sa. Mai mult decât atât, Polonia se arată dispusă să plătească cel puţin două miliarde de dolari pentru instalarea unei baze militare americane pe teritoriul său pe care promite s-o numească „Fort Trump”. Iar preşedintele american a anunţat că o examinează „foarte serios”.
Preşedintele polonez Andrzej Duda „ne-a oferit mult mai mult decât două miliarde de dolari’’ pentru a înfiinţa o bază permanentă în ţara sa, a declarat Donald Trump într-o conferinţă de presă comună la Casa Albă cu omologul său polonez, potrivit Agerpres, care citează agenţii de presă internaţionale. „Polonia este pregătită să contribuie semnificativ la prezenţa Statelor Unite în Polonia”, a declarat anterior Trump în Biroul Oval, înainte de întâlnirea cu omologul său polonez. „Statele Unite se angajează să examineze opţiunile pentru un rol mai important al armatei americane în Polonia şi vom intensifica consultările pentru a determina fezabilitatea conceptului”, se menţionează într-un comunicat difuzat de Casa Albă. „Rezultatele acestor eforturi vor contribui la apărarea nu numai a Europei Centrale şi de Est, ci şi a întregii Alianţe”, se arată în comunicatul citat.
România, SUA şi planifi carea operaţiilor de răspuns
O întrunire de lucru româno-americană cu tema „Planificarea şi desfăşurarea operaţiilor de răspuns în caz de dezastre” se desfăşoară săptămâna acesta la Bucureşti. Activitatea este organizată de Statul Major al Apărării/Ministerul Apărării Naţionale împreună cu reprezentanţii Gărzii Naţionale a Statului Alabama/ SUA, precum şi oficiali ai ambasadei SUA din România.
Delegaţia americană este condusă de colonelul James Hawkins iar din partea Armatei României, şeful delegaţiei este comandorul Eugen Mavriş, comandantul Centrului Naţional Militar de Comandă (nucleu).
Activitatea are ca scop schimbul de experienţă între specialiştii aparţinând celor două armate cu responsabilităţi în managementul situaţiilor de urgenţă. Agenda de lucru va cuprinde discuţii referitoare la managementul situaţiilor de urgenţă în Armata României, în ceea ce priveşte modul de instruire şi funcţionare al structurilor cu responsabilităţi în domeniu, precum şi tipul de expertiză ce se doreşte a fi obţinut pe timpul activităţilor bilaterale.
Militarii români, antrenament pentru apărarea frontierei estice a NATO
Militari din Forțele Navale, Aeriene și Terestre se instruiesc săptămâna aceasta pentru consolidarea nivelului de colaborare în securizarea litoralului Mării Negre.
„TOMIS 18” vizează consolidarea nivelului de reacție pentru contracararea unor acțiuni ostile în zona litoralului românesc al Mării Negre, în concordanţă cu politica de descurajare și de apărare la frontiera estică a NATO.
Exercițiul tactic, care are loc în zona Capul Midia, din judeţul Constanța, cuprinde misiuni de foc, trageri de luptă și lansări de rachete sol-aer, executate de către militarii din Forțele Terestre Române, precum și misiuni de interdicție maritimă, realizate de către militarii din Forțele Navale Române și cei de la Poliția de Frontieră. Militarii din Forțele Aeriene Române vor asigura secvențele de cercetare aeriană și de evacuare medicală, pe cale aeriană.
Gruparea navală care participă la exercițiu este alcătuită din două corvete, un dragor maritim, o navă purtătoare de rachete, o navă de sprijin acțiuni maritime și un remorcher maritim. Concomitent, în mediul cibernetic, structurile participante vor desfășura misiuni de supraveghere radiotehnică a litoralului românesc și a raioanelor maritime de tragere, precum și exerciții de război electronic. (Marius Bâtcă)