ROMÂNIA SE IMPLICĂ: Daţi un ban pentru Sichuan

România s-a alăturat campaniei lansate de Federaţia societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie pentru victimele seismului din China.

China a început, ieri, un doliu naţional de trei zile, la o săptă- mână după seismul soldat cu peste 71.000 de morţi şi dispă ruţi în provincia Sichuan (sud-vest). La ora locală 14.28 (9.28, ora României), ora la care s-a produs cutremurul, pe data de 12 mai, întreaga ţară a încremenit, iar sirenele şi claxoanele au răsunat timp de trei minute. Este pentru prima dată când în China se decretează doliu naţional în urma unui dezastru natural.

La Beijing, mii de oameni, majoritatea îmbrăcaţi în negru şi alb, au primit autorizaţia de a se aduna în Piaţa Tiananmen pentru a aduce un omagiu victimelor, relevă AFP.

Mulţimea, formată în mare parte din tineri care agitau steagul Chinei, a scandat apoi, circa o oră, sloganuri spre gloria ţării, precum „Trăiască Sichuan!“ şi „Wenchuan, curaj!“. Drapelul roşu cu cinci stele galbene a fost arborat de soldaţi în Piaţa Tiananmen, în faţa uriaşului portret al lui Mao Zedong, iar apoi coborât în bernă. Scena s-a repetat în toată ţara, dar şi în ambasadele chineze şi la Hong Kong. 200 de muncitori chinezi, înghiţiţi de un torent de noroi

Pe teren, peste 100.000 de militari ajutaţi de circa 200 de membri străini ai echipelor de intervenţie continuă să caute supravieţuitori printre dărâmă-turi. Miracole încă mai există - ieri, au fost salvate două femei prinse sub zidurile prăbuşite ale apartamentului în care locuiau. Dar tragediile nu s-au sfârşit. Peste 200 de muncitori care lucrau la repararea drumurilor în zona de sud-vest, afectată de cutremur, au fost îngropaţi de vii de un torent de noroi şi nu au fost date publicităţii informaţii privind posibili supravieţuitori sau detalii despre accident. Risc de epidemii În prezent, circa cinci milioane de oameni nu mai au locuinţe şi se află în adăposturi în care condiţiile sanitare sunt precare, astfel că autorităţile se tem de eventuale epidemii. Militarii au început să îngroape sau să incinereze cadavrele. Lucrările de reconstrucţie nu vor putea începe însă decât când sub dărâmături nu va mai fi detectat niciun semn de viaţă.

Statul chinez a deblocat peste 525 de milioane de euro, iar duminică, la o gala transmisă în direct de televiziunea naţională, au fost adunate circa 136 de milioane de euro. În acest timp, în localităţile mai puţin afectate de seism au apărut primele semne ale unei reveniri treptate la viaţa normală, prin redeschiderea magazinelor şi a şcolilor.

ROMÂNIA SE IMPLICĂ Campanie umanitară pentru victimele seismului

Crucea Roşie Română a lansat, ieri, în prezenţa ambasadorului Republicii Populare Chineze în România, Liu Zengwen, un apel umanitar de urgenţă în beneficiul victimelor cutremurului devastator din China. Printre primele personalităţi din România care s-au alăturat campaniei se numără Mihaela Rădulescu, voluntar al Crucii Roşii Române, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, Camelia Şucu şi Fundaţia Marius Ivan, relevă un comunicat de presă al organizaţiei.

Pentru a susţine operaţiunile de ajutorare a victimelor, Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie a lansat un Apel Internaţ ional de Urgenţă. Suma necesară pentru asistarea a aproximativ 100.000 de persoane afectate de dezastru, timp de 12 luni, este 12.431.215 euro.

Crucea Roşie Română s-a alăturat acestor eforturi şi a lansat campania Apel pentru China. „Am iniţiat campania Apel pentru China pentru a veni în sprijinul Crucii Roşii Chineze pentru asistarea victimelor acestui dezastru natural“, a declarat Mihaela Geoană, preşedintele Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.

Astfel, de ieri a început amplasarea de corturi de Cruce Roşie în principalele oraşe ale ţării pentru a se distribui materiale informative privind modalităţ ile prin care se pot face donaţii.

Crucea Roşie Română a deschis la BRD, Sucursala Piaţa Romană, două conturi speciale, în care pot fi depuse contribuţii: RO02BRDE410SV61136934100 (lei) şi RO35BRDE410SV27880794100 (euro). De asemenea, a fost deschisă o linie telefonică în reţeaua Romtelecom, 0.900.900.002, unde se pot face donaţii de 2 euro/apel. În reţelele de telefonie mobilă Vodafone, Orange şi Cosmote va fi operaţional, pentru SMS, numărul 874, la care se vor putea face, de asemenea, donaţii de 2 euro/SMS.

DE LA GUVERN

Pături, corturi şi medicamente Guvernul a anunţat săptămâna trecută că va trimite Chinei în aceste zile ajutoare reprezentând corturi, pături, medicamente şi alte materiale de primă necesitate. „În acest moment se lucrează la stabilirea celor mai potrivite mijloace de transport, astfel încât ajutoarele să ajungă cât mai aproape de zona afectată“, se arată în comunicatul guvernului. Reprezentanţii executivului spun că, până în prezent, nu s-a discutat oficial despre acordarea unui ajutor în bani, dar că nu este exclusă această variantă. (Mihaela Dincă)