România riscă să piardă printre degete resurse de mare valoare. Pagubele ar fi uriașe
- Nicolae Comănescu
- 8 aprilie 2021, 17:14
România trebuie să înceapă procesul de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră, cât mai repede, a avertizat directorul ANRM.
Autoritățile din România trebuie să se miște rapid și să înceapă să exploateze gazele naturale din Marea Neagră. Iar acest lucru trebuie să se întâmple până în anul 2022, pentru că, în caz contrar resursele vor începe să se devalorizeze. Anunțul a fost făcut de Sorin Gal, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM).
El a participat la dezbaterea online „Decizii pentru noua economie: politici publice mai bune pentru sectorul de petrol şi gaze”. Eveniment ce a fost organizat de România Durabilă şi EM360 Group.
Resursele din Marea Neagră trebuie să fie exploatate urgent de România
Gal a fost întrebat ce se va întâmpla dacă investitorii din Marea Neagră nu iau decizia de a investi în proiectul Neptun Deep. „Nu ştim dacă se va lua sau nu decizia de investiţii. Noi avem un acord petrolier amendat prin acte adiţionale unde sunt sancţiuni pentru acest fapt. Este adevărat că cei de la ExxonMobil şi OMV Petrom au venit cu o solicitare în cursul anului 2020 prin care solicitau o prelungire a declarării comercialităţii zăcământului. Deocamdată, ea este în analiză la noi şi până în martie 2022 probabil că vom vedea ce se întâmplă”. A afirmat Sorin Gal.
Dacă se va finaliza tranzacţia prin care Romgaz va deveni titular cu 50% din acţiuni şi operatorul proiectului, discuţiile vor fi purtate cu Romgaz, în caz contrar vor continua cu actualii titulari, a mai afirmat directorul
În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, acolo unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, România a produs anul trecut 9,2 miliarde de metri cubi.
„Green Deal ne obligă să scurtăm aceste termene”
„La discuţiile avute cu cei doi parteneri din proiectul Neptun Deep, le-am explicat foarte clar că statul este interesat ca această investiţie să demareze în anul 2022, pentru că va dura încă trei ani până la extracţia unei cantităţi semnificative de gaz, iar Green Deal ne obligă să scurtăm aceste termene.
Dacă noi prelungim cu alţi trei ani, 2022-2025, apoi să începem să producem prin 2030, s-ar putea ca aceste gaze să nu poată fi extrase în totalitate, pentru că în 2035 valoarea lor va fi foarte scăzută şi nu vor fi economice”, a mai spus directorul ANRM.