România reia exportul de carne de porc în UE după nouă ani

România reia exportul de carne de porc în UE după nouă ani

De la 1 ianuarie 2012 vom putea exporta carne de porc în Uniunea Europeană, o decizie în acest sens fiind aprobată, astăzi, în unanimitate de către statele membre, potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş. Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, la rândul său, că potenţialul de export s-ar putea ridica la cel puţin 100.000 de tone.

"În urma raportului prezentat de Autoritatea Veterinară, am obţinut acordul statelor membre în Comitetul Veterinar Permanent de a relua exporturile de carne de porc în ţările comunitare, începând cu 1 ianuarie 2012. Sperăm ca până la sfârşitul anului decizia să fie publicată în Jurnalul oficial al Comisiei Europene", a precizat Radu Roatiş.Potrivit acestuia, "ridicarea acestei bariere comerciale impuse României din cauza pestei porcine ar putea aduce, în primul an de export, între 600 de milioane şi un miliard de euro".

"Obţinerea acordului de a relua exporturile de carne de porc aduce un beneficiu nu numai crescătorilor de animale din România ci şi procesatorilor pentru că vor putea cumpăra carne de porc pe piaţa internă pentru procesare şi vor putea ieşi cu produse la export. De asemenea, va exista un impact deosebit şi asupra consumului de cereale şi pentru dezvoltarea abatoarelor. Consider că România va putea exporta într-o primă etapă în jur de 100.000 tone", a precizat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Până la această dată, mai multe ferme din vestul ţării, respectiv din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Bihor, au solicitat ieşirea pe piaţa comunitară cu carne de porc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Livrările de carne şi produse procesate din carne de porc provenind de la firme româneşti au fost interzise pe piaţa Uniunii Europene din anul 2003, întrucât România folosea vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice.

Ultimele focare de pestă porcină din România au fost înregistrate în 2007, în judeţul Timiş, la fermele companiei americane Smithfield, unde au fost sacrificaţi peste 50.000 de porci.

Potrivit datelor INS, la 1 mai 2011, România înregistra un efectiv de peste 4,596 milioane de porci, mai mic cu 2,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, când erau 4,7 milioane de capete. În fermele mari sunt crescute în jur de 1,4 milioane de capete, potrivit Agerpres.