Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis instrucţiuni Ambasadei României la Haga în vederea efectuării unor demersuri ferme pe lângă autorităţile olandeze pentru a exprima dezacordul puternic cu privire la lansarea de către partidul PVV, din Olanda, a unei pagini Internet, având caracter discriminatoriu la adresa lucrătorilor din Europa Centrală şi de Est, inclusiv români.
UPDATE Eurodeputata olandeză Sophia in't Veld (ALDE), vicepreşedinte al Comisiei de libertăţi civile a PE (LIBE), a declarat azi pentru Agerpres că propunerea partidului PVV de a lansa un nou website unde cetăţenii olandezi pot depune plângeri despre central şi est-europenii din Olanda este nefericită, stigmatizează şi nu are nimic de-a face cu ameliorarea relaţiilor dintre cetăţenii UE.
''Sper ca însuşi guvernul olandez, care este susţinut de PVV, să se distanţeze de o asemenea iniţiativă. Partidul meu, Democraten 66 (D66, liberal), este un susţinător puternic al Europei ca o comunitate de valori. Acest lucru îl putem realiza împreună prin respect reciproc'', a spus in't Veld. „Acest demers include şi solicitarea ca autorităţile olandeze să adopte măsuri în consecinţă, având în vedere caracterul vădit discriminatoriu, care încalcă normele europene în vigoare”, se arată într-un comunicat al MAE.
Formațiunea Partidul Libertății (PVV), condusă de Geert Wilders, a lansat recent un site pe care olandezii își pot spune nemulțumirile legate de imigranții din Europa de Est, în special de români. „Aveți probleme cu oamenii din Europa Centrală și de Est? V-ați pierdut slujba din cauza unui polonez, bulgar, român sau alt cetățean est-european? Vrem să aflăm”, se spune pe site. Probleme cu intrarea în Schengen PVV este principalul vector al refuzului Olandei de a fi de acord cu intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen. Formaţiunea de extremă dreapta care susţine cabinetul minoritar de la Haga. În schimbul acestui sprijin, Wilders a cerut, printre altele, blocarea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen din cauza a ceea ce numeşte lipsa de progrese în lupta împotriva corupţiei. La finalul Consiliului European din decembrie, președintele Traian Băsescu vorbea de „un abuz al Olandei”, singurul stat din UE care se mai opune intrării României în Schengen. „Este un abuz al Olandei. România are Albiţa, un punct de frontieră. Olanda are Rotterdam. Îmi pare rău, nu Albiţa este poarta de intrare a ţigărilor, a alcoolului a drogurilor de contrabandă şi nu România, din neputinţă, a legalizat prostituţia, România continuă să lupte cu prostituţia, nu România a legalizat consumul de droguri, România luptă aşa cum poate ea”, declara Traian Băsescu. CITIŢI ŞI:
- Extremiștii lui Geert Wilders au site de reclamații. ”Aveți probleme cu românii și polonezii?”