Veste proastă pentru români! Şapte state membre ale Uniunii Europene înregistrează o evoluţie agresivă a epidemie de coronavirus. Printre ele se află și țara noastră.
Aceasta este avertismentul lansat joi de Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC). Este vorba de Bulgaria, Croaţia, Malta, Republica Cehă, România, Spania şi Ungaria.
Acest grup de şapte ţări au ''un procent mai ridicat de cazuri grave sau de spitalizări'', cu o creştere a mortalităţii ''deja observată'' sau ''care ar putea surveni curând''. Concluziile sunt cuprinse în ultimul raport de evaluare a riscurilor întocmit de această agenţie care monitorizează epidemiile.
Vârstnicii, cei mai afectați de îmbolnăviri
Îngrijorarea faţă de evoluţia epidemiei este datorată în special numărului mare de îmbolnăviri în rândul vârstnicilor. Acest lucru în timp ce alte alte state europene raportează o creştere a cazurilor în rândul tinerilor. Aceștia prezintă mai puţine riscuri de a suferi complicaţii.
Chiar şi în rândul majorităţii statelor din această categorie, respectiv Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Franţa, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Regatul Unit, Slovacia, Slovenia şi Suedia, evoluţia din ultimele zile arată o creştere a numărului cazurilor în rândul persoanelor în vârstă.
Cum vă puteți feri de infectarea cu coronavirus
Potrivit recomandărilor făcute de Ministerul Sănătății, spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt obligatorii, fiind recomandata purtarea măștilor de protecție mai ales în spații închise.
De asemenea se recomandă păstrarea unei distanțe sociale între două persoane de 1,5 metri, evitarea contactului cu persoane suspecte de infecții respiratorii acute, acoperirea nasului și a gurii atunci când s tușiți.
Specialiștii recomandă dezinfectarea tuturor suprafețelor cu dezinfectanți pe baza de clor sau alcool . De asemenea, se recomanda sa se sune la 112 daca dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantină din Europa, de cel puțin 14 zile.
Unde este risc redus de îmbolnăvire
Cipru, Grecia, Finlanda, Germania, Italia, Lituania, Polonia şi Norvegia (ţară nemembră a UE), sunt țări care sunt considerate că sunt într-o situaţie epidemiologică stabilă, cu risc ''redus'' pentru populaţia generală şi ''moderat'' pentru categoriile de risc.
Potrivit directoarei ECDC, Andrea Ammon, ''o mare parte a contaminărilor actuale este cauzată de reuniunile private, de mari mese în familie sau tot felul de întâlniri cu prieteni sau apropiaţi''.
Ea nu a îndemnat la o închidere generalizată a magazinelor, restaurantelor sau barurilor. Dar a precizat însă că o asemenea decizie depinde de măsura în care se respectă regulile de distanţare fizică în aceste locuri.
Această evoluţie nefavorabilă a epidemiei poate fi atribuită parţial şi creşterii numărului infectărilor în rândul tinerilor. Acest lucru deoarece unii dintre ei nu respectă măsurile de prevenţie, deoarece se consideră ''invulnerabili''. Tinerii''nu sunt preocupaţi că ar putea transmite virusul'', a mai spus directoarea ECDC.