România primește sisteme radar Sentinel. SUA au aprobat vânzarea
- David Marinescu
- 8 octombrie 2024, 08:35
Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a anunțat luni seară că Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România. Este vorba de patru astfel de sisteme, solicitate de Guvernul României.
România va avea sistem radar Sentinel
La cererea Guvernului României, Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de sisteme radar Sentinel, care vor avea scopul de a spori României de a se apăra.
„Guvernul României a solicitat achiziţionarea a până la patru sisteme radar Sentinel AN/MPQ-64 F1. Sistemul Sentinel este capabil să detecteze o gamă largă de obiecte aeriene şi va spori semnificativ capacitatea României de descurajare şi apărare împotriva potenţialelor ameninţări", se arată într-un comunicat transmis luni de Ambasada SUA, citat de Agerpres.
Primele două sisteme, care vor costa aproximativ 90 de milioane de dolari, vor fi finanţate în principal prin intermediul granturilor din fondul pentru Finanţare Militară Externă (Foreign Military Financing) al Departamentului de Stat al SUA, a anunțat sursa citată.
Teritoriul României va fi mai bine protejat
Ministerul Apărării Naţionale a transmis la rândul lui un comunicat prin care salută decizia Congresului SUA transmisă de către Departamentul de Stat.
„Programul de achiziţie include un număr de până la patru radare AN/MPQ-64 F1, inclusiv suportul logistic, servicii de instruire, echipamentele de comunicaţii, asistenţă tehnică şi servicii de transport, pentru dotarea batalioanelor de apărare aeriană cu baza la sol ale Forţelor Terestre Române. Radarele vor contribui la îmbunătăţirea supravegherii spaţiului aerian, în special împotriva celor mai recente ameninţări reprezentate de vehiculele aeriene fără pilot, cu viteze mici de deplasare şi amprente radar reduse", se arată într-un comunicat al MApN.
Ce este sistemul radar Sentinel
Construit pentru prima dată în 1995, în prezent, sistemul radar Sentinel este produs în prezent de Raytheon Missiles & Defense.
AN/MPQ-64 Sentinel este un sistem radar 3D cu impulsuri Doppler în bandă X, dirijat electronic, utilizat pentru a avertiza și a indica armelor SHORAD (Short Range Air Defense) locația țintelor ostile care se apropie de forțele din prima linie.
Radarul Sentinel este desfășurat în cadrul unităților de apărare aeriană din zonele avansate ale armatei SUA.
Montat pe o platformă remorcată, acesta poate fi poziționat la distanță de restul unității.