România pe ultimul loc în UE la fiscalitatea în turism. Vin turiștii?
- Mihnea Talau
- 7 iulie 2019, 17:44
România are cea mai mică fiscalitate în turism din Uniunea Europeană, TVA 5%, iar acest fapt a generat creşteri constante ale numărului de turişti în ţară, consideră ministrul de resort, Bogdan Trif.
România are cea mai mică fiscalitate în turism din Uniunea Europeană, TVA 5%, iar acest fapt a generat creşteri constante ale numărului de turişti în ţară, consideră ministrul de resort, Bogdan Trif.
„Avem cea mai mică fiscalitate din UE în turism. Cele mai mici taxe din UE. TVA 5%. Chiar discutam cu operatorii care spuneau că nu mai au ce să ne reproşeze acum pe acest segment. Sunt foarte mulţumiţi motiv pentru care se şi văd investiţiile şi o să se vadă de la an la an. (...) Anul trecut am avut cu 6,5% mai mulţi turişti în România decât în 2017. Anul acesta pe primul trimestru avem iar o creştere de 6%. Doar în luna mai, raportat la 2018, avem o creştere cu aproape 13% a numărului de turişti. Sunt creşteri constante iar acestea nu au venit totuşi picate din cer. Am avut măsuri în programul de guvernare pe care le-am implementat. Fiscalitatea a fost una dintre principalele măsuri. Trebuie să le laşi bani oamenilor să poată să investească", a declarat ministrul Turismului la Digi24.
Bogdan Trif a arătat, în context, că bugetul din acest an al Ministerului Turismului este de şase ori mai mare faţă de anul trecut precizând, totodată, că este importantă promovarea locurilor unice pe care le are Româna, cum este Delta Dunării.
Astfel, ministrul a amintit un ordin de anul trecut potrivit căruia pensiunile agroturistice din Delta Dunării se pot realiza inclusiv pe o suprafaţă mai mică, de aproximativ 200 mp, arătând că era un inconvenient să se facă o agropensiune în Deltă pe 1000 mp.
„Era un inconvenient să facă o agropensiune în Delta Dunării pe 1000 mp. Nu se prea putea decât în foarte puţine locuri motiv pentru care foarte mulţi operatori erau văduviţi de astfel de oportunităţi. Acum, aceştia pot accesa fonduri europene şi fonduri naţionale astfel încât să-şi poată dezvolta aceste agropensiuni. Avem o strategie pe care vrem să o implementăm la nivel naţional şi care face referire inclusiv la Delta Dunării. Am promovat peste tot, pe la toate târgurile de turism şi la toate reuniunile, inclusiv în noul clip de promovare a României ca destinaţie turistică 365 de zile pe an, Delta a ocupat un rol important. Este prioritar să ne ocupăm de locurile unice pe care le avem, iar Delta este unul din aceste locuri. Nu întâmplător a fost integrată în Patrimoniul UNESCO", a subliniat ministrul citat.
Totodată, acesta a afirmat că se încearcă promovarea României şi în plan extern arătând că este important să vină şi turişti din afara ţării, inclusiv în Delta Dunării.