Dan Andronic, editorialist
sursa: Arhiva EVZ Tragedia de la Piatra Neamț a făcut ca timpul să se oprească-n loc. Să ne aducem aminte de tragedia de la Colectiv.
Scriu acest editorial sub impresia evenimentelor tragice de la Piatra Neamț. Cu gândul la cei care s-au dus, cu speranță pentru cei care se mai luptă. Comparația cu dezastrul de la "Colectiv" este inevitabilă. Numai că, dacă tragi linie și încerci să socotești, pare că nu s-a schimbat nimic. Sau aproape nimic. Părinții celor pieriți atunci plâng și astăzi, își strigă neputința, auziți din ce în ce mai puțin. S-a marcat momentul. Doi-trei politicieni au câștigat notorietate, un ziarist s-a lipit de subiect într-un documentar de largă respirație internațională, un partid a primit multe voturi. Și cam atât.
Mi se pare că România este o țară obosită. Sătulă să tot contabilizeze dezastre și să încerce să salveze o situație pe care doar unii medici cu suflet de eroi par să o înțeleagă cu adevărat. O țară care trece dintr-o emoție în alta, în intervalul de timp dintre ele neîntâmplându-se nimic substanțial. Sistemul de sănătate este un câmp de luptă pentru care se cheltuiesc miliarde de euro anual, dar în care oamenii mor atunci când ar putea să trăiască. Este ca și cum ai avea cele mai sofisticate arme, complicate și strălucitoare, dar armata este formată din soldați care mărșăluiesc alături de ele flămânzi și cu bocancii rupți. O situație care se degradează în fiecare an, dar care este ocolită cu grijă de cei aflați la butoane pentru că acolo unde se cheltuiesc bani mulți sunt și interese pe măsură.
România este o țară obosită. Cu un sistem de sănătate care seamănă cu o Dacie de pe vremuri pe care, înainte de vânzare în talcioc, o vopseai acoperindu-i caroseria mâncată de rugină, schimbai cauciucurile din față cu cele din spate, dădeai kilometrajul la vârsta adolescenței, sperând că păcălești vreun piețar cu bani. Numai că nu durează mult și apar nenorocirile. Comparația între spitalul din Piatra Neamț și o Dacie de pe vremea lui Ceaușescu nu este întâmplătoare. Clădirea este din 1974, toate eforturile de "modernizare" fiind comparabile cu face-liftingul Daciei de mai sus. S-au băgat 21 de milioane de euro până acum, dar prizele erau puse de un "Dorel" local. Opt manageri în zece luni s-au perindat pe acolo, de parcă intrau într-o gară, nu într-un spital. Erau la mâna lui Ionel Arsene, politicianul care este în funcția de președinte al Consiliului Județean "doar de patru ani". În stare de urgenţă din cauza pandemiei, ministerul Sănătății a avut sub administrare spitalul și a numit doi directori. Ultimul a fost demis de către Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean, după ce spitalul a revenit la administrare locală.
Ne puteți urmări și pe Google News
Câte alte clădiri-spital din România mai sunt în aceeași situație? Cred că ne este frică să primim un răspuns exact.
România este o țară din ce în ce mai obosită. Părăsită de oamenii care mai aveau o brumă de speranță și de tineri în căutarea unui viitor normal. A cui e responsabilitatea? Cred că suntem prea obosiți pentru a căuta cu adevărat un răspuns.
Prea multe întrebări fără răspuns. Ce putem spune, mai mult decât: Dumnezeu să-i odihnească-n pace...
Recomandările noastre
