România nu duce lipsă de bani

România nu duce lipsă de bani

Moneda naţională nu s-ar deprecia dacă ar fi o lipsă de lichiditate în piaţă, despre care se discută în ultima perioadă, susţine Isărescu.

"Dacă ar fi o lipsă de lichiditate, mai ales acută, aşa cum se spune, leul nu s-ar deprecia. Aici apare conflictul la cei care spun că este lipsă de lichiditate şi care prognozează un curs de 4,7 şi chiar 5 lei/euro", a declarat azi Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Guvernatorul a precizat că, pe piaţa monetară, nivelul dobânzilor urmează un anumit ciclu lunar.

"Să vă uitaţi la cei care apar pe piaţa monetară cu volume de 2 miliarde de euro, în condiţiile în care baza monetară este de 40 de miliarde de euro", a arătat Isărescu.

Băncile, datoarele României Peste 10 miliarde de euro din datoria pe termen scurt din sectorul privat din România aparţine băncilor, aproape 90% din valoare fiind deţinută de zece bănci mari, a declarat azi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

La 30 noiembrie 2008, datoria externă a sectorului privat din România cu maturitate în 2009 era de 24 miliarde euro, iar la finalul anului trecut, datoria privată externă pe termen scurt a scăzut la 22,5 miliarde euro, a precizat guvernatorul BNR.

Totodată, Isărescu spune că datoria publică externă nu implică riscul unui gol de finanţare şi nu pune presiune pe cursul de schimb, fiind de 10,7 miliarde euro la finalul anului trecut.

Din această sumă, 1,6 miliarde de euro sunt scadenţi anul acesta. "Datoria externă a sectorului guvernamental era, la 31 decembrie 2008, de 10,7 miliarde euro, din care scadente anul acesta sunt 1,6 miliarde euro. În funcţie de decizia guvernului şi bugetul aprobat de Parlament, de deficitul bugetar, nu numai cel ţintit, necesitatea de finanţare poate ajunge la 2-3, chiar 4 miliarde euro", a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a adăugat că acestor sume se pot adăuga şi bani pentru refacerea fondului de dezvoltare. "Necesitatea de finanţare a sectorului public poate fi mai mare de 1,6 - 2 miliarde euro. Sumele pot fi compensatte, cel puţin parţial de fondurile de preaderare, structurare sau împrumuturile deja contractate şi aflate în desfăşurare", a mai spus Isărescu.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 15:14

Ne puteți urmări și pe Google News