Vicepreşedintele Comisiei pentru apărare din Camera Deputaţilor, George Scutaru (PNL), a declarat azi pentru Agerpres că România nu are resursele militare şi logistice pentru a participa, alături de alte state europene, la operaţiunile aeriene împotriva forţelor colonelului libian Muammar Gaddafi, pentru aplicarea rezoluţiei 1973 privind Libia a Consiliului de Securitate al ONU.
"Trebuie să fim conştienţi de faptul că noi nu avem mijloacele militare şi logistice similare cu cele ale state, ca să putem oferi un suport aerian. MIG-urile noastre 21 nu sunt apte de asemenea intervenţii. În cel mai bun caz, noi putem participa, aşa cum a declarat şi Polonia, la misiuni cu caracter umanitar. Am demonstrat că avem capacitatea să executăm un pod aerian şi să extragem cetăţenii români sau pe cei ai altor ţări din zonele de conflict", a declarat Scutaru.
Deputatul PNL a subliniat, de asemenea, că România trebuie să fie "solidară" cu celelalte state membre ale NATO şi cu deciziile care vor fi luate la nivelul acestui organism internaţional.
"Deocamdată este vorba despre o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care vorbeşte despre o zonă de interdicţie aeriană şi exclude posibilitatea unei intervenţii terestre. Trebuie să aşteptăm clarificări la nivelul Alianţei Nord-Atlantice. Trebuie să fim solidari, din punct de vedere politic, cu aliaţii noştri. Acţiunea României trebuie să fie parte a deciziei NATO", a mai spus vicepreşedintele Comisiei pentru apărare din Camera Deputaţilor.
Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, a declarat ieri că România este pe recepţie şi se va coordona cu aliaţii pentru a vedea cum poate să participe la efort.
"Noi ne vom coordona cu statele membre şi cu Comisia, la nivelul UE, şi, bineînţeles, cu aliaţii noştri din NATO, pentru că o astfel de operaţiune poate fi susţinută numai la nivelul NATO în Marea Mediterană. Aşa încât suntem pe recepţie şi nu vom lipsi din aceste exerciţii de coordonare politică a acţiunii militare", a arătat Teodor Baconschi. Corlăţean: e necesară o poziţie clară a României Preşedintele comisiei de politică externă din senat, Titus Corlăţean (PSD), a subliniat ayi că România trebuie să exprime o poziţie clară în privinţa intervenţiei din Libia. "Am constatat că pe parcursul zilei de azi nu a existat nici un fel de poziţie oficială în legătură cu intervenţia în Libia din partea Preşedinţiei, a Guvernului sau de la Ministerul de Externe şi de la Ministerul Apărării. Eu cred că o poziţie foarte clară a României, prin liderii actuali, se impune. Este nevoie de un anumit grad de solidaritate pe care România l-a invocat anterior. România trebuie să dea dovadă de mai multă solidaritate în plan politic şi eventual să verifice dacă avem modalităţi tehnice pentru a contribui într-o formă sau alta la efortul respectiv. Nu spun o intervenţie militară directă, pentru că nu ştiu dacă avem această capacitate la acest moment, dar simt nevoia unor gesturi suplimentare din partea oficialilor români" a afirmat senatorul social-democrat, potrivit Agerpres. Titus Corlăţean a adăugat că, în opinia sa, pe lângă o intervenţie militară în Libia se impune şi continuarea dialogului politic. "Este un moment important pentru că, pentru prima dată, şi Liga Arabă, şi statele din zona Golfului şi cele africane se manifestă în a susţine acest tip de intervenţie. Această intervenţie nu trebuie să însemne abandonarea căilor de dialog politic. Actorii bine poziţionaţi care pot avea un dialog politic trebuie să promoveze acest lucru în paralel cu intervenţia militară", a spus preşedintele comisiei pentru politică externă din Senat.