România, inclusă într-un MEGA-PROIECT din EUROPA. Anunțul OFICIAL făcut de doi DEMNITARI

România, inclusă într-un MEGA-PROIECT din EUROPA. Anunțul OFICIAL făcut de doi DEMNITARI

România este implicată în cel mai mare proiect feroviar din Europa, linia ferată urmând să lege Marea Egee de Marea Neagră.

Anunțul a fost făcut de premierul bulgar, Boiko Borisov, şi omologul său grec, Alexis Tsipras, care au anunţat că s-au stabilit planuri pentru construirea unei noi căi ferate care să lege Marea Egee de Marea Neagră, ocolind Strâmtoarea Bosfor congestionată de un trafic intens, la proiect putând să se alăture ulterior Serbia şi România, relatează AFP.

"Avem voinţa de a face ca Balcanii să avanseze", a declarat Alexis Tsipras în portul Kavala, unde a semnat cu Borisov un memorandum privind acest proiect, scrie agerpres.ro.

"Suntem pe cale să deschidem noi rute comerciale care să lege Marea Egee de Dunăre şi de Marea Neagră", a adăugat premierul elen în faţa presei.

Proiectul a fost aprobat de Uniunea Europeană, dar datele de început şi de finalizare nu sunt cunoscute. Ținta celor doi oficiali e legarea marilor porturi elene Salonic şi Kavala de cele bulgare: Burgas, Varna şi Ruse.

Estimările specialiștilor au scos la suprafață faptul că numai tronsonul grec al costa aproximativ 4 miliarde euro.