Știați că există un post tv Naţional tv? E al fraților Micula, ăia de-au vrut să execute silit statul român. Dacă nu știați, acest pasaj din conferința de presă de la Cotroceni, dedicată de Klaus Iohannis celor 100 de zile deloc napoleoniene, izvorăște din felul șui de a pune întrebări al unei angajate a Fraților Micula:

„Alexandra Georgescu, Naţional TV: Bună seara. Domnule preşedinte, după cum ştiţi, în ultima perioadă Direcţia Antifraudă a ANAF a închis numeroase localuri şi magazine, inclusiv pentru sume derizorii. Consideraţi că acesta este drumul pe care trebuie să mergem pentru diminuarea evaziunii fiscale?

Klaus Iohannis: Este un pic dificil să comentezi speţe foarte concrete dacă nu ai date foarte concrete, dar, după părerea mea, este bine să căutăm proceduri care încurajează investitorii şi chiar pe micii investitori să-şi ducă afacerea mai departe şi nu să găsim metode prin care să închidem firme, asta la modul general. La modul concret, cred că e foarte bine să întrebaţi chiar la ANAF cum văd ei chestiunea şi dacă dumnealor cred că o ţară fără firme poate să funcţioneze.”

Lesne de observat că întrebarea e una tipică blenoragiei jurnalistice aduse în media de Antena 3. Ziarista nu întreabă ca să afle părerea lui Klaus Iohannis despre campania ANAF. Ziarista întreabă ca să afle telespectatorii ce părerea are ea – sau mai precis, ce părere au patronii – despre campania ANAF.

Multe răspunsuri cu care i-a blagoslovit pe cei prezenți Klaus Iohannis m-au intrigat.

Cel dat întrebării puse de ziarista de la Național m-a descumpănit.

Printre cauzele victoriei din 16 noiembrie 2014, împopoțonată de unii cu tichia de Miracol, cînd în realitate a fost o Diversiune, se numără și cultivarea de către Diversioniști a Mitului Neamțului.

Un neamț – cred – se definește prin ceea ce a dat gloria și bogăția civilizației occidentale:

Asprimea în colectarea taxelor și impozitelor.

Desigur, campania ANAF a conținut și exagerări. Eu le bănui ca fiind făcute dinadins, pentru a vîrî spaima și-n cei care n-au picat în ghearele inspectorilor. Klaus Iohannis era dator să menționeze asta. Dar era dator să declare din start că susține campania ANAF în rigurozitatea sa nemțească.

Era dator să spună asta și ca președinte, presupus informat.

Seara, cum Traian Băsescu a intervenit la B1 tv, prezent în studioul guvernat de Cătălin Striblea, i-am cerut părerea despre campania ANAF. A răspuns c-o sprijină sută la sută. Studii făcute de Administrația Prezidențială pe vremea sa au arătat că mica evaziune produce la nivel național o pagubă egală ca mărime cu cea produsă de marea evaziune. În pregătirea Conferinței de  presă, n-a avut Klaus Iohannis curiozitatea de a se interesa de aceste studii?

Înainte ca Siria să cadă în dezastrul războiului civil, aprins și hrănit de mințile de tinichea din cancelariile occidentale, trase pe sfoară de niște arabi șmecheri, am vizitat, împreună cu alți confrați jurnaliști țara lui Assad.

Spre finele călătoriei, de care-mi amintesc acum ca de un lung șir de argumente că Assad era răul cel mai mic față de Răul cel mare, numit ISIS, am avut o întîlnire cu ministrul Finanțelor.

N-am ce face și întreb:

De ce nu se dă bon fiscal în Bazarul din Damasc?

Bon fiscal nu se prea dădea cam peste tot, dar eu am ales drept exemplu Bazarul, catedrala negoțului în lumea arabă.

Ministrul m-a privit lung de parcă, marțian fiind, l-aș fi întrebat de ce n-au oamenii țeavă de eșapament în loc de nas:

Păi dacă le-am pretinde bon fiscal, în Siria ar fi Revoluție!

Nu neapărat pentru că asta ar însemna niște bani dați statului, care stat îi stă bine doar cînd e furat, ci pentru că la noi, în Siria, nimeni nu concepe să vîndă și să cumpere ceva fără să se tîrguiască la infinit.

Într-adevăr, așa era.

Chitit să cumpăr un ceas deșteptător, am intrat într-un butic, am întrebat cît costă și, după răspuns, am dat să scot banii. Vînzătorul cît pe-aici să leșine. Nu-l mai vînd! mi-a zis el pe un ton arțăgos. E ceva în neregulă că nu vreți să vă tîrguiți. Am înțeles de la o româncă din Siria, care mă însoțea, că prețul fix e aici o iluzie deșartă, negocierea fiind una dintre marile plăceri ale orientalului.

Zilele acestea am asistat la una dintre cele mai ciudate campanii de presă:

Cea împotriva Operațiunii desfășurate de ANAF împotriva micilor evazioniști.

Desigur, cum se întîmplă la noi cînd dai cuiva autoritate de Milițian, inspectorii ANAF au comis și exagerări, ba chiar și abuzuri. Exagerări, ba chiar și abuzuri, comit însă și procurorii DNA. Cu toate acestea Apostolii și Mironosițele DNA din presă le-au trecut cu vederea, alungîndu-le pe undeva pe la notițele de subsol.

De ce?

Pentru că, în viziunea lor, Campania Cătușele care zăngănesc, inițiată de DNA, e necesară pentru sănătatea națiunii.

Operațiunea ANAF n-a beneficiat de o asemenea tratare din partea presei.

Alegînd din realitate doar exagerările, dînd curs plîngerilor lansate de șmecheri împotriva ANAF, fără a întreba și ANAF, cum ar cere deontologia, trecînd sub tăcere pagubele aduse Bugetului de mica evaziune, prin multe puncte de vedere mai păgubitoare decît marea evaziune, presa s-a ridicat împotriva unei campanii prin care România urma să se depărteze nițel de țările arabe și să se apropie – tot nițel – de țările Europei Centrale.

Așa cum am scris pe cristoiublog.ro de îndată ce s-au ițit în presa noastră vaietele împotriva campaniei ANAF, sînt un adept necondiționat al bonului fiscal.

Bonul fiscal rămîne pentru mine primul semn al civilizației occidentale.

E drept, iarmaroacele, tarabele, magazinele de pătură, bazarul, sînt pitorești și din realitățile lor se pot extrage, ca și din realitățile mucilor aruncați pe trotuarul folosit ca batistă, filme de export.

Eu însă îl înțeleg pe Caragiale care, după ce s-a pricopsit cu moștenirea Mumuloaiei, a tăiat-o la Berlin.

România îi hrănise abundent proza, teatrul și publicistica.

Scriitorul Caragiale trebuia să mulțumească României caragialicești.

Omul Caragiale era exasperat de România caragialicească, țara în care orice țață se credea mai pricepută la proză decît el.

De ce s-a dus Caragiale în Germania?

Pentru că acolo nu domnea mica ciupeală.

O fi știind asta neamțul Klaus Ioannis?

Nu cred.

Și chiar dacă ar ști, ar sări mai departe în apărarea micii ciupeli.