Coaliţia de guvernămînt PSD-UNPR-PC şi-a lansat sîmbătă la Romexpo, candidaţii pentru europarlamentarele din 25 mai 2014. Așa s-a pretins de către organizatori. În realitate, a fost vorba de lansarea candidaților PSD pentru europarlamentare, PUNR și PC fiind un altfel de a spune, mai politicos, unor filiale ale PSD, așa cum orășenii spun ”fund” acolo unde țăranii spun pur și simplu ”cur”.

Martori ai întregii istorii postdecembriste, primul nostru impuls, la spectacolul de la Romexpo, a fost să ne frecăm la ochi, pentru a ne convinge că sîntem în 2014 şi nu în 1990.

Aceasta deoarece, prin întreaga sa desfăşurare, manifestarea de la Romexpo a părut asemănătoare celor ale FSN-ului lui Ion Iliescu din 1990.

Prin multe dintre notele sale, aş fi identificat sindrofia de la Romexpo, cu mitingul din 15 iunie 1990, cînd Ion Iliescu a mulţumit ortacilor  din Valea Jiului pentru felul strălucit în care au reuşit să devasteze Bucureştiul în numele partidului de guvernămînt.

În  postura  de trăitor al ultimilor ani de domnie a lui Ceauşescu, eu aş raporta însă  manifestarea de la Romexpo la  marile adunări populare meşterite de Nicolae Ceauşescu tot la Romexpo.

Aceleiași  oameni,  mii, aduşi din toată ţara pe banii daţi Statului prin taxe şi impozite, de cetăţeni pentru bunuri publice, deturnate de Partidul Conducător spre acţiunile sale de propagandă şi agitaţie.

Aceiaşi participanţi doar cu hoitul la atmosfera din sală, sărind în picioare, zbierînd, hăulind, aplaudînd, scandînd nu sub puterea unei emoţii, ci la porunca regizorilor de pe scenă.

Aceleaşi mijloace prăfuite de ședință de partid lărgită, cu participarea oamenilor muncii, români și de alte naționalități, de la  recuzita bombastică, dar bătrînească, pînă la ţinuta costum boțit.

Acelaşi cult al personalităţii unui ins de pe scenă – Conducătorul – ţel al surîsurilor slugarnice, al aplauzelor comandate, al discursurilor unsuroase.

Același invitat pompos  de peste hotare,  grăbit să laude realizările regimului pentru a-și plăti vila de protocol și specificul loca, pus la dispoziție de șmecherii de la București: tzuica, mamaligutza, fetitza.

E suficient să raportăm această manifestare de comunism ruginit, care n-a trecut nici măcar de liberalismul hruşciovist, de la Romexpo cu manifestarea originală a PMP de lansare a eurocandidaţilor pentru a sesiza prăpastia de mentalitate.

PSD rămîne un partid al birocraţilor neocomunişti, dominat de mentalităţile activiştilor mărunţi din PCR de pe vremuri.

PMP, deşi cu multe slăbiciuni preluate de la partidele tradiţionale,  se străduieşte să-şi adapteze manifestările la dinamica lumii de azi,  lume marcată de originalitate şi spontaneitate, de comunicare a politicienilor de la egal la egal cu alegătorii.

Afişele PMP dezvăluie o tentativă de a face un efort de noutate  în politica românească.

Afişele noului BPD sînt anacronice întorcînd propaganda şi agitaţia la simplismul PMR-ului de pe vremea lui Stalin.

Cum era de aşteptat, însoţit de o lozincă de naţionalism de ițari, pe  afişe apare portretul Conducătorului, Victor Ponta, retușat  straşnic, să pară original şi nu plagiat.

N-am raportat  PSD la PMP pentru a-i  arde o cîntare formațiunii făcute de Traian Băsescu acum, la bătrînețe, ci pentru a explica de ce notele de campanie pentru sfaturile populare care caracterizează definitoriu campania PSD pentru europarlamentare.

Încordarea PMP de a fi prin seducător  în acţiunile de campanie trădează efortul de a cuceri electoratul prin mijloace politice. PMP n-are structuri în teritoriu (pentru PSD, ca şi pentru PDL, de altfel, reţele ale baronilor locali) care să-i aducă la vot turmele electorale.

De aici zbaterea de a aduce oamenii la vot din propriul lor imbold.

Prin acţiunile sale rutiniere, mărturisind absenţa unui minim efort politic, PSD dovedeşte că pariază mai departe pe reţelele mafiote ale baronilor locali.

Procentajul pe care mizează PSD nu e rezultatul unei seduceri cu mijloace politice.

E un procentaj asigurat – ca la toate alegerile de pînă acum – de două mijloace tipice FSN:

1) Aducerea la urne a unui electorat care vine, pentru că aşa i-a zis primarul şi votează ceea ce-i spune primarul.

2) Fraudarea alegerilor.

Cele două mijloace sînt garantate, în îndeplinirea lor, de desemnarea drept şef de campanie a lui Liviu Dragnea.

Tatăl Baronimii  PSD-iste şi,  totodată, artizanul fără cusur al fraudării oricărui tip de alegeri.

Fireşte, calculele PSD sînt valabile cîtă vreme procentajul de prezenţă la vot e redus.

Numai în condiţiile unei slabe prezenţe la vot, generate de absenteismul electoratului modern, pro-european, PSD îşi are asigurat procentajul obţinut prin Reţelele Baronilor locali.

O prezenţă substanţială la vot înseamnă venirea la urne şi a celuilalt electorat.

A electoratului chemat la urnele de propriile convingeri şi nu de găleata făgăduită de primar.

Se va trezi, în fine, acest electorat în 25 mai 2014?

E o întrebare de-al cărei răspuns depinde – oricît ar părea de ciudat – campania pentru  alegerile  prezidenţiale.