Duminică, 25 mai 2014, vor avea loc alegerile pentru Parlamentul european. Teoretic, pentru partidele din România ar trebui să fie vorba doar de un exerciţiu de rutină. Peste tot în țările UE, chiar și-n cele fondatoare, interesul pentru acest scrutin e scăzut. Cu atît mai mult românilor puțin le pasă de el, cu cît, pentru mulți, Europa se confundă cu complexul de la marginea Bucureștilor, de unde iau ei la preț redus brice, prize, papuci și ulei împotriva căderii părului.

Participarea slabă la scrutin, prevestită deja de sondaje, dar și  lipsa total de legătură între viitori europarlamentari și viața politică internă fac din europarlamentare un examen care nu spune nimic despre viitorul unui partid.

Practic însă, europarlamentarele de anul acesta sînt pentru multe partide românești un examen împins în unele cazuri pînă la graniţa dintre viaţă şi moarte.

Dacă ar fi să credem sondajelor, PSD-ul lui Victor Ponta n-are o altă preocupare decît cum să desfacă mai repede dopul la sticla de şampanie, precum și –lucru firesc la acest partid- de unde s-o fure cu cît mai mult succes.

Siguranţa dată de cifrele incredibile în condiţiile în care PSD a ratat toate obiectivele din Opoziţie, de la revizuirea Constituţiei pînă la menţinerea USL – singurul obiectiv împlinit cu succes fiind Protejarea Penalilor din PSD de şeful partidului – Victor Ponta – şi-a găsit expresie în campania PSD.

O campanie greoaie, de partid ghiftuit, burtos, interesat să scoată ochii cu bogăţia de rîtan – şi cu un Lider căruia i s-a dedicat un Cult al Personalităţii de o strălucită absurditate, deoarece, pentru a fi subiect de Cult al Personalității trebuie să mai fi făcut și altceva în viață decît o lucrare de doctorat plagiată. Desigur, în alegeri se prezintă o Coaliţie alcătuită din PSD, UNPR, PC. În campanie, UNPR şi PC n-au existat, dovedind încă o dată că nu există ca partide, ci doar în ipostaza de bucăţele colorate ale PSD.

Dacă în tabăra Puterii e linişte, întreruptă doar de rîgîitul burdihanului satisfăcut, dincolo, în tabăra Opoziţiei, e mare agitaţie.

Pentru toate partidele din Opoziţie, europarlamentarele se anunţă ca un examen crucial. De rezultatul de la scrutin depind supravieţuirea în cazul unora și  actuala conducere în cazul altora.

Partidul cu cele mai mari emoţii rămîne Partidul Mişcarea Populară.

Un scor sub cinci la sută ar fi un dezastru pentru:

1) Traian Băsescu, care şi-a pus în rezultatul acestui partid la europarlamentare întregul prestigiu de făcător de partide.

2) Elena Udrea, care şi-a legat destinul politic de acest partid.

3) Partidul însuşi, deoarece e greu de crezut că un scor de sub 5%, în condiţiile unui PDL care stă la pîndă, mulţi dintre activiştii PMP ar mai avea forţa să meargă mai departe.

Un scor însemnat, 10%, de exemplu, ar constitui un eveniment istoric pentru anul 2014.

Între partidele din Opoziţie, PMP s-ar afirma drept formaţiunea care urcă pe bolta politicii româneşti, drept formaţiunea de viitor. PMP ar deveni un magnet irezistibil, sub puterea căruia bucăţi din alte partide s-ar desprinde şi s-ar lipi de PMP.

PDL, Adamul din coasta căruia s-a desprins Eva numită PMP, e şi el cu sufletul la gură.

Un rezultat bun ar fi clasarea pe locul trei, peste 15%. Deşi n-ar deveni mai interesant pe termen scurt, prin faptul c-a supravieţuit confruntării cu PMP, PDL ar avea de ce să sărbătorească.

Un scor dezastruos – clasarea după PMP – ar însemna, dacă nu dispariția  PDL, atunci zguduirea de amploare, care să-i aducă o nouă conducere.

PNL n-ar fi trebuit să aibă emoţii.

Aceasta deoarece un scor slab, chiar și foarte slab, nu spune nimic despre potențialul partidului în perspectiva marelui examen al prezidențialelor.

Să mă explic.

PNL s-a rupt de PSD pe 25 februarie 2014.

Judecînd după construcția din care s-a desprins, după oportunismul politicienilor români, după uriașa concentrare de forțe interesate în destrămarea  PNL- de la PSD pînă la Traian Băsescu – PNL a trecut cu brio înfricoșătorul examen al plecării de la Putere.

Cele trei luni scurse  de la ruperea de PSD n-au fost suficiente pentru ca partidul să se afirme drept ceea ce este:

Principalul partid de Opoziție din România.

Dacă socotim și multele diversiuni cărora a trebuit să le facă față conducerea partidului, dar și atmosfera tipică de campanie electorală, 25 mai 2014 surprinde PNL în plin proces de revenire.

În aceste condiții, un rezultat slab n-ar avea nici o relevanță. Pînă la prezidențiale, PNL ar avea timp să se afirme ca principal partid de Opoziție, reușind să cucerească și electoratul pierdut prin negustoria cu PSD.

În pofida acestor condiții obiective, pe care nici un analist nu le poate neglija, PNL are emoții.

Și le  are, pentru că liderul liberal Crin Antonescu a anunţat public – şi şi-a reiterat recent anunţul – că sub 20% el demisionează.

Acest pariu de jucător la ruleta rusească  poate determina, prin dramatizarea cerută de mobilizare, un scor de peste 20% al PNL.

Da, dar poate provoca și un cutremur al cărui rezultat ar fi scindarea partidului, pentru care lucrează din greu PSD, folosindu-l din plin pe Călin Popescu Tăriceanu.

Nu putem ști dacă PNL va obține 20 la sută la europarlamentare.

S-ar putea să obțină.

Drumul lui Crin Antonescu spre Președinție ar fi deschis.

Dar dacă nu obține?

Ținînd cont și de reiterarea recentă a pariului, Crin Antonescu va trebui să demisioneze.

Asta înseamnă însă în chip automat deschiderea succesiunii și, prin asta, crearea condițiilor ca  toporișca PSD-istă Călin Popescu Tăriceanu să acționeze.

Partidul nu  se va duce la pieptul PSD.

Asta pentru că PSD nu-și dorește un USL ca pe vremuri.

PSD își dorește un USL după chipul și asemănare actualei Coaliții de guvernare: PSD, UNPR, PC. Prin scindarea PNL, o parte din formațiune, condusă de Călin Popescu Tăriceanu, va intra în Coaliția de guvernare, pe post de UNPR de Dreapta. Mai mult decît absentului  Gabriel Oprea (știați că UNPR e partid și că, asemenea oricărui partid, are un președinte, Gabriel Oprea?!) i se va alătura, pe post de președinte al Frontului Plugarilor din anii 1945-1947,  Călin Popescu Tăriceanu.

Prin pariul fără rost privind scorul de 20%, Crin Antonescu joacă la ruleta rusească.

Poate obține 20% și atunci drumul către Președinție îi e deschis.

Poate să nu obțină, și atunci e deschis drumul spre scindarea PNL.

Jucătorul la ruleta rusească stîrnește admirația spectatorilor.

Nu însă și a familiei sale,  conștiente că tatăl își  joacă nu numai viața lui, dar și destinul celorlalți membri ai familie.

Își dă seama Crin Antonescu că prin pariul  de tip ruleta rusească a pus în joc nu numai destinul său de politician, dar și destinul PNL?!