Duminică, 25 mai 2014, românii sînt chemaţi să voteze la scrutinul europarlamentarelor. Cu 15 ani în urmă, în 1999, publicam în volumul Un pesimist la sfîrşit de mileniu, eseul Un model de civism: Cetăţeanul Turmentat.

După ce elogiam refuzul Cetăţeanului Turmentat (faimosul și simpaticul  personaj din O scrisoare pierdută)  de a se lăsa corupt în exerciţiul profesiei asumate – cea de ducător al unei scrisori la „andrisantul“ de pe plic - mă opream asupra momentului în care Zoe Trahanache primeşte scrisoarea  şi-l întreabă pe Cetăţean ce vrea în schimb pentru serviciul făcut:

„Ce-i pretinde, totuşi, Cetăţeanul Turmentat? Să-i spună cu cine să voteze:

«CETĂŢEANUL: Să-mi spui d-ta, pentru cine votez. Iacă mai e un sfert de ceas şi se închide alegerea... eu... pentru cine votez?»

De altfel, aceasta e obsesia Cetăţeanului Turmentat de-a lungul şi de-a latul întregii piese. Să afle cu cine să voteze. Într-o democraţie, scrutinul e liber. Alegătorul n-are nevoie de precizări cui să-i dea votul. Din acest punct de vedere Cetăţeanul Turmentat a fost văzut drept prototipul românului într-o democraţie fragilă, în care insul de rînd simte nevoia să i se spună pe cine să aleagă. Teză întărită şi de faptul că respectivul cetăţean întreabă administraţia pe cine să voteze. Scena de după predarea scrisorii ni-l arată îngrijorat la culme, ca nu cumva să ajungă după închiderea urnelor:

«CETĂŢEANUL: Atunci mă dus că votez... (vrea să plece) dar cum îi zice?

ZOE: D-le Caţavencu, fii bun, scrie-i, mă rog, votul acestui onest cetăţean. (Caţavencu stă pe loc.) Te rog... (îi arată scrisoarea. Caţavencu trece la masă, scrie un buletin şi i-l dă Cetăţeanului turmentat) Îmi dai voie? (ia buletinul) „Agamiţă Dandanache“... Bravo, d-le Caţavencu, eşti un om de bună-credinţă...

CETĂŢEANUL (luînd buletinul): Mă duc, nu mai e vreme.

ZOE (conducîndu-l): Te rog să crezi, d-le, că oricînd recunoştinţa mea...

CETĂŢEANUL (foarte grăbit): Nu mai e vreme... se-nchide alegerea (iese ducînd sus buletinul.»

Chiar dacă votează pe cel indicat, chiar dacă acceptă să i se completeze bultinul de către Caţavencu, Cetăţeanul Turmentat merită aplauzele noastre. Pentru încăpăţînarea cu care se străduieşte să-şi îndeplinească datoria civică de a merge la vot“.

Pînă în 1999, România cunoscuse doar patru scrutinuri : două parlamentare (1992 şi 1996), coincizînd cu prezidenţialele, şi două locale (1992 şi 1996).

Prezenţa fusese destul de bună: 86,19% , în mai 1990, 76,28% în septembrie 1992 şi 76,1% în noiembrie 1996, 56,47% la localele din 1996.

Chiar și în aceste  condiţii eu îl înfăţişam pe Cetăţeanul Turmentat, cel care ţine morţiş să meargă la vot, ca „un posibil model pentru vremurile de azi“.

Făceam asta pornind  de la adevărul că orice spor de prezență la vot înseamnă spor de democrație, pentru că  numai un număr cît mai mare de cetățeni la vot fac din cei aleși expresia voinței întregului Popor și nu doar a unei părți a acestuia. 

De atunci, din 1999, prezenţa la vot n-a încetat să se micşoreze de la un scrutin la altul.

Alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 prezenţa a fost de doar 41,7%.

La europarlamentarele din 2009 prezenţa a fost de 27,67%. Sondajele de opinie prevestesc o prezenţă slabă şi pentru duminică.

În aceste condiţii, modelul Cetăţeanului Turmentat se cere  şi mai important de urmat.

Și nu numai pentru că democrația are drept principal instrument de expresie a voinței populare votul, ci și pentru că în scrutinul din 25 mai 2014 depășește simplu examen pentru cei care vor să ajungă în Parlamentul European.

Anumite note ale scenei politice – de la campania PSD de a cuceri transforma România în stat al unui partid pînă la frămîntările din Opoziție - fac din europarlamentare un examen  pentru întreaga scenă politică , ba chiar și pentru România.

Poate că unii cititori au rămas mai departe convinși de turmentarea Cetățeanului din cauza trasului la măsea.

Absolut greșit.

Cetățeanului Turmentat din piesa lui Caragiale i se oferă spre opțiune două partide cu program asemănător, pentru că în cazul celui întruchipat de Cațavencu e vorba de o bucată desprinsă din Partidul Național Liberal.

Pus în fața a două formațiuni pe care le știa de ca făcîn daprte dintr-un întreg, Cetățeanul Turmentat nu știe cu cine să voteze dintre cele două.

Ceva asemănător electoratului de Dreapta, care va fi pus duminică în fața mai multor partide asemănătoare.

Cum Dumnezeu să nu fie Turmentat?