Nu puţini sunt analiştii care afirmă că nu mai înţeleg nimic din actuala campanie electorală. Lucru rar la o tagmă care trăieşte tocmai din imaginea publică de tagmă a profeţilor, recunoaşterea asta are un temei în ceea ce Nae Ionescu numea realităţi.

Spre deosebire de toţi ceilalţi ani prezidenţiali, 2014 se defineşte prin absenţa confruntării esenţiale în campaniile postdecembriste:

Cea dintre candidatul Puterii şi candidatul Opoziţiei.

Puterea, întruchipată de Guvern, majoritatea parlamentară şi majoritatea baronilor locali, face gesturi publice vulnerabile într-o campanie electorală de importanța celei pentru prezidențialele din noiembrie 2014.

Nu cred că trebuie să mai ostenesc cu exemplele.

E suficient să amintesc, de exemplu, declaraţiile lui Victor Ponta în cazul Lukoil, şmecheria prin care Senatul evită cu brio  votul privind ridicarea imunităţii celor doi grei ai Puterii – Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu –, blocarea activităţii DNA pe perioada campaniei electorale, lucru la fel de grav ca şi – să zicem – blocarea activităţii tribunalelor pentru o perioadă de timp, coborîrea campaniei la nivel de prohab prin atacurile jegoase ale echipei  lui Victor Ponta.

Dacă aceste lucruri s-ar fi petrecut în 1996, electoratul s-ar fi îndreptat de îndată spre candidatul Opoziţiei – Emil Constantinescu – pentru a afla ce crede el despre aceste lucruri.

Asta deşi, din partea Opoziţiei, candida şi redutabilul – la vremea respectivă – Petre Roman.

Dacă s-ar fi petrecut în 2004, mai mult ca sigur, întreaga Românie ar fi aflat ce crede Traian Băsescu despre aceste lucruri.

Din partea Opoziţiei, candidatul cu cele mai mari şanse de a intra în turul al doilea e Klaus Iohannis, fie şi dacă luăm în calcul structurile care stau în spatele candidaţilor. Oricît de mult ar fi susţinută pe facebook Monica Macovei, absenţa structurilor de partid o văduveşte de electoratul sigur, adus la vot de primarii şi activiştii unui partid.

Întrebaţi un alegător din partea Opoziţiei, nu unul care se deşteaptă abia în ziua scrutinului, ci unul care se interesează de politică aproape în fiecare zi, care e poziţia lui Klaus Iohannis în scandalul Lukoil.

Nu vă va putea răspunde.

Sincer să fiu nici eu n-aş putea răspunde, deşi, prin natura meseriei, sunt la curent pînă şi cu virgulele din politică, d-apoi cu textele alcătuite din mai multe propoziţii.

A zis ceva Klaus Iohannis în scandalul Lukoil?

O fi zis, probabil, dar dacă nu s-a aflat ce-a zis, înseamnă, cel puţin într-o campanie electorală, că n-a zis.

Absenţa unei confruntări dominante, între candidatul principal al Opoziţiei şi candidatul Puterii, nu se explică prin existenţa mai multor candidaţi din partea Opoziţiei.

În 1996, spuneam, din partea Opoziţiei candidau şi Petre Roman, Nicolae Manolescu, Radu Câmpeanu.

Cu toate acestea, Emil Constantinescu era cel ale cărui replici la adresa candidatului Puterii – Ion Iliescu – se bucurau de impact mediatic.

Nu e singura ciudățenie care descumpănește pe analiștii acestui an electoral crucial.

Sentimentul de balamuc îşi are cauza în faptul că nici presa, nici clasa politică nu observă că bătălia principală nu e între Victor Ponta şi Klaus Iohannis şi, cu atît mai puţin, între Victor Ponta şi Traian Băsescu.

Bătălia principală e între Traian Băsescu şi Vasile Blaga.

Şi ea, această bătălie nu vizează atît scrutinul din noiembrie, cît mai ales perioada de după scrutin. E limpede că o victorie a lui Klaus Iohannis ar însemna supravieţuirea şi chiar înflorirea noului partid – PNL nou nouţ –, dar mai ales victoria lui Vasile Blaga. Vasile Blaga trece drept autorul acestei construcţii. Vasile Blaga e cel care, în faţa electoratului anti-PSD, trece drept cel care a pariat pe Klaus Iohannis, împotriva lui Crin Antonescu şi Cătălin Predoiu. Cu un Klaus Iohannis preşedinte, şefia noului partid rămîne deschisă pentru multe persoane, inclusiv pentru Vasile Blaga.

Lesne de înţeles ce-ar însemna pentru Vasile Blaga eşecul lui Klaus Iohannis, mai ales dacă acest eşec ar fi catastrofal. Întreg electoratul anti-PSD ar pune responsabilitatea dezastrului pe seama lui Vasile Blaga. Parcă şi văd campanii declanşate chiar de colegi de partid ai lui Vasile Blaga menite a demonstra că Vasile Blaga a făcut ca PSD să preia toată Puterea. Deşi făuritorii marelui Partid jură că acesta va supravieţui unui eşec la prezidenţiale, e greu de crezut că va mai paria cineva pe această construcţie, spulberată de examenul prezidenţialelor. Mai mult ca sigur, ieşit din construcţie, PDL ar fi preluat în forță de Traian Băsescu, trecut la finele mandatului în Opoziţie.

Se conturează astfel două poziţii net diferite, ba chiar duşmane de moarte, ivite din interese net diferite.

Aceste poziţii explică multe dintre faptele aparent inexplicabile de pe scena noastră politică.

Unul dintre ele îl reprezintă intrarea Monicăi Macovei în cursa electorală.

De departe privită, Monica Macovei pare un politician de un curaj vecin cu cel al Anei Ipătescu. Numai că – o dovedesc documentele – curajul Anei Ipătescu n-a fost deloc curaj. Ea şi-a permis să elibereze Guvernul Revoluționar cu pistolul, pistolul pentru că făcea parte, prin bărbatul său, pe care-l înșela, din lumea înaltă a lui 1848, lume care pînă la urmă decidea politica în Ţara Românească.

Monica Macovei, văzută de aproape, e unul dintre cei mai prudenţi politicieni din România. Am scris la vremea respectivă că aşa-zisul act de curaj de la Congresul care l-a desemnat pe Klaus Iohannis n-a fost decît o grosolană manipulare a presei. Am fost martor atît la aşa-zisa interzicere a Monicăi Macovei de a lua cuvîntul, cît şi la aşa-zisul scandal cu Vasile Blaga din pauză.

Să nu uităm că Monica Macovei a reuşit rara performanţă de a candida împotriva lui Vasile Blaga la Convenţia din primăvară şi de a rămîne în PDL, ba chiar şi de candida pe listele pentru europarlamentare. După anunţarea intenţiei de a candida, Monica Macovei a lungit-o cu demisia din PDL. De regulă, o demisie pentru a candida împotriva candidatului desemnat de partid se lasă cu mare scandal. Monica Macovei a demisionat cu duioşie din PDL. Nici ea n-a atacat partidul, nici partidul n-a atacat-o.

Cum se explică bizareria?

Foarte simplu.

Traian Băsescu a lansat-o în cursă pe Elena Udrea pentru:

1. A avea ce să negocieze pentru turul al doilea.
2. A obţine pentru PMP, prin Elena Udrea, nu atît un scor senzaţional, cît mai ales o vizibilitate în campanie. Politician cu experienţă, Traian Băsescu şi-a dat seama că un partid precum PMP trebuie să aibă în campanie o vizibilitate deosebită. Politician cu instincte de vedetă tv, Elena Udrea era singura care putea să asigure această vizibilitate.

Ca şi la europarlamentare, pariul lui Traian Băsescu e destul de riscant. Un scor slab al Elenei Udrea va trece drept scorul lui Traian Băsescu. Electoratul anti-PSD, crîncen obsedat de eşecul lui Victor Ponta, i-ar sări în cap, acuzîndu-l de victoria lui Victor Ponta. În acest scor slab are un interes vital Vasile Blaga.

Sintetizînd, vom observa că interesele divergente ale lui Traian Băsescu şi ale lui Vasile Blaga presupun:

Pentru Traian Băsescu, important e ca Elena Udrea să obţină un scor cît mai bun, iar Klaus Iohannis, un scor cît mai prost.

Pentru Vasile Blaga, important e ca Elena Udrea să obţină un scor cît mai slab, iar Klaus Iohannis, un scor cît mai bun.

Aceste interese net opuse explică surpriza acestui scrutin:

Intrarea în joc a Monicăi Macovei.

Aşa cum spuneam mai sus, Monica Macovei e unul dintre cei mai prudenţi politicieni postdecembrişti. Intrarea într-o competiţie precum cea pentru prezidenţiale e de departe o decizie dificilă pentru un politician precum Monica Macovei. Numai cine n-a candidat nu ştie ce înseamnă o campanie electorală, mai ales din punct de vedere financiar, pentru un politician care se respectă şi care ţine la cariera sa. Putem presupune că Monica Macovei s-a înscris în cursă doar cînd a avut garanţia unei susţineri atît financiare, cît şi logistice în stare să-i asigure un scor onorabil, dat fiind că e vital pentru ea să obţină un asemenea scor.

Pentru un candidat independent, de exemplu, handicapul de a nu avea reprezentanți îi secțiile de votare e practic insurmontabil. Altfel stau lucrurile dacă un partid precum cel al lui Vasile Blaga îți garantează că nu vei fi lucrată de partidele celorlalți candidați.

Cine altcineva decît Vasile Blaga îi putea oferi susţinerea?

E o întrebare legitimă, deoarece Vasile Blaga a avut interesul intrării în cursă a Monicăi Macovei:

1. Monica Macovei ia din electoratul lui Traian Băsescu. Intelectualii lui Băsescu au fost deja luaţi de Monica Macovei. Toate datele arată că Monica Macovei şi Elena Udrea împart electoratul lui Traian Băsescu. Elena Udrea pariază şi pe un electorat în plus faţă de cel al lui Traian Băsescu.
2. Dacă obţine un scor bun, Monica Macovei îi va da voturile lui Klaus Iohannis. Dacă obţine un scor bun, Elena Udrea nu-i va da automat voturile lui Klaus Iohannis. Vasile Blaga ar trebui să negocieze cu Traian Băsescu, duşmanul său de moarte aceste voturi.

Balamucul e doar aparent.

El pare balamuc cîtă vreme suntem atenți la confruntarea Traian Băsescu- Victor Ponta sau la confruntarea Victor Ponta- Klaus Iohannis.

Dacă ne concentrăm asupra adevăratei confruntări -  Traian Băsescu- Vasile Blaga- ne vom da seama că nu-i nici un balamuc.