Până la urmă, lumea în care s-a născut "Evenimentul zilei" nu e foarte diferită de cea de azi. Privită prin "Bulina roşie", părea totuşi ceva mai veselă: aşezate în pagină lângă poveştile de dragoste şi moarte ale oamenilor simpli, dezvăluirile despre generalii serviciilor secrete, declaraţiile politicienilor de frunte, ba până şi pâinea goală a tranziţiei păreau digerabile. Astăzi, EVZ apare în format mic, dar continuă să respire şi să măsoare timpul în numere: împlineşte 6.000 şi se opreşte o secundă din graba ştirilor serioase, tipărite full color, pentru a se uita înapoi.

Filme sexy la "Luceafărul". Bonus: scopul lui Patriciu

La început, funcţiona un reglaj fin, pe care directorul Ion Cristoiu îl stăpânea cu măiestrie. Dacă prima deschidere, de pe 22 iunie 1992, îi înştiinţa pe români că preşedintele se pune bine cu Dumnezeu, titlul din stânga jos a paginii vorbea despre un milionar care obişnuieşte să cureţe mesele la cantina închisorii. Peste câteva zile, EVZ anunţa că lumea are nevoie de 44 de miliarde de prezervative, iar deasupra, cu litere groase şi roşii, se vorbea despre "un punct obscur din biografia domnului Ion Iliescu: Care e, de fapt, adevărata sa mamă?".

Dinu Patriciu era tânăr şi ţinea un deget ridicat, în semn de avertisment. Titlul aferent era croit pe o declaraţie a lui Viorel Cataramă şi era menit să dea fiori reci: "Patriciu nu urmăreşte decât puterea pentru el".

Antrenorul Victor Piţurcă avea aceeaşi privire glacială atunci, când era "dat afară fără remuşcări" de la Steaua, la doar câteva luni de la numire. Noul antrenor secund Ţiţi Dumitriu îl privea cumva de sus, spunea că, "pentru Piţurcă, Steaua a fost o pălărie prea mare". Tot pe atunci, cinematograful bucureştean "Luceafărul" difuza doar filme sexy. Poftele acumulate în comunism trebuiau satisfăcute pe deplin în tranziţie.

Tot pentru a le face românilor tranziţia mai frumoasă, preşedintele renunţa la limba de lemn pentru a-l parafraza pe Bulă: "Privitor la perioada de tranziţie, pot spune şi eu, ca Bulă, că suntem cu un picior în comunism şi cu unul în capitalism". O declaraţie pe care EVZ – care se conturase deja ca opozant al regimului – n-o putea pune decât sub titlul: "Domnul Iliescu spune că suntem crăcănaţi".

În schimb, domnului Panta F. Ion, din comuna Măidăieni, judeţul Dolj, nu-i păsa prea mult de politică. După ce fusese arestat a doua oară de "şase poliţişti şi un câine" şi internat în "lagărul" Poiana Mare, reuşise să evadeze şi să ia legătura cu redactorii EVZ. Îi dedicase chiar şi o poezie doamnei redactor de serviciu: "Iubiţico, iubiţoaie/Ne iubim amândoi/Tu răţuşcă, eu răţoi/ Mac-mac-mac/Prin lac". Domnul Panta F. Ion purta plete şi se autointitula noul Eminescu, trimis de Dumnezeu pe Pământ.

O adolescentă din Timişoara se ruga însă de Dumnezeu să le trimită românilor pe altcineva: îl dorea pe megastar în persoană. Pentru rândurile frumoase ale fetei, publicate pe prima pagină, aceasta primea o invitaţie oficială la concert, din partea redacţiei, şi asta nu era puţin lucru. Michael Jackson avea să vină într-adevăr la Bucureşti, cu tot cu "instalaţia de produs fulgere şi tunete".

Ziariştii EVZ pătrundeau în culisele spectacolului pentru a le aduce românilor o dezvăluire: "WC-ul din spatele scenei va avea mochetă, deoarece vedeta a făcut o criză de nervi pe motiv că WC-ul nu era mochetat".

Crezul domnului Cristoiu

Şi artiştii români începuseră să se deprindă cu răsfăţul: "Laura Stoica, interpreta cântecului «Un actor grăbit», a plecat de pe scena Festivalului de la Braşov cu 5.000 de dolari. Altădată, de la Mamaia, s-ar fi întors cu 5.000 de lei impozabili".

Era clar. România avea de acum încolo un ziar care să-i semene. Redacţia EVZ începea să se sufoce sub maldărul de scrisori de la cititori. Pe 15 iulie 1992, directorul Ion Cristoiu avea să-i dedice omului simplu un editorial, un fel de crez jurnalistic. Scria acolo ceva ce părea să sune a blasfemie, mai ales în fierberea acelor vremuri: "Măreaţa răsturnare din decembrie 1989 poate fi mult mai puţin decât defectarea liftului din blocul în care locuieşti".

EVZ se năştea din acest "ateism", dorea o Românie în care lifturile să funcţioneze.

MARILE VICTORII

Câteva dintre "victimele" EVZ: Everac, Beuran şi Ungureanu

EVZ n-a trăit însă din "fonfleuri", ci din dezvăluiri care au schimbat miniştri şi directori de instituţii.

  • În 1994, după ce telespectatorii români fuseseră îndopaţi cu un Revelion TVR mai sec decât în anii ’80, EVZ începea o campanie împotriva directorului televiziunii publice, Paul Everac. Pe 11 ianuarie, acesta îşi dădea demisia;
  • Pe 20 octombrie 2003, ministrul sănătăţii Mircea Beuran renunţa la funcţie. EVZ scrisese săptămâni la rând despre cazul de plagiat în care fusese implicat;
  • În 2006, cazul "Mătuşa Tamara" îngropa imaginea fostului premier Adrian Năstase. EVZ descoperea şi contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri a căror valoare crescuse de 1.600 de ori;
  • Nu se încheiase prima lună din 2007 şi venea deja bomba de presă a anului: un tâmplar şi un electrician fuseseră arestaţi în Irak pentru "scurgere de informaţii". Deoarece nu-l informase pe premier despre situaţie, ministrul de externe Mihai-Răzvan Ungureanu avea să plătească cu funcţia.

Citiţi şi:

  • Eu, "Jack" şi fonfleurile
  • Dintotdeauna împotriva blaturilor
  • Mâine. 6001