România, întâi desființată, apoi anexată de Rusia. Complotiștii, încă printre noi
- Mădălina Sfrijan
- 20 martie 2025, 08:01

România, întâi desființată, apoi anexată de Rusia. Apar noi detalii legate de activitatea „Comandamentului Vlad Țepeș”. Potrivit procurorilor, liderii grupării primeau indicații din partea unui agent rus. Acesta susținea că statul român ar trebuie desființat și propunea revenirea la Republica Populară Română.
Ce plănuia Gruparea Vlad Țepeș cu Rusia pentru România
Dosarul de trădare se află pe masa procurorilor DIICOT și arată ce discuții purtau liderii grupării. Procurorii spun că agentul rus le dădea indicații prin intermediul platformei Telegram.
Agentul rus susținea că în România există forțe pregătite să intervină după anularea alegerilor de către CCR. De asemenea, considera decizia judecătorilor „o lovitură de stat”. Anchetatorii au folosit și un investigator sub acoperire, care s-a infiltrat în rețea.
Moscova și trădătorii voiau să desființeze România
Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc au fost arestați preventiv. Alți patru inculpați, Ștefan Mateescu, Raul-Mihail Lupu, Georgică-Cristian Atitiene și Radu Pompiliu Șofran, au fost plasați sub control judiciar.
Potrivit SRI, aceștia au cerut sprijin unor ofițeri din Ambasada Federației Ruse. Acest lucru a contribuit la descoperirea rețelei din România.
SRI a cerut expulzarea lui Victor Makovskiy și a lui Evgheni Ignatiev. Numele lui Ignatiev a apărut și în dosarul lui Călin Georgescu. Conform datelor din dosar, mesajele rușilor ajungeau la Radu Theodoru.
„La data de 02.02.2025, ora 16:21, utilizatorul denumit „Serghei Vavilov” (scris cu caractere chirilice), a distribuit un mesaj în limba rusă, preluat de pe canalul de Telegram „Ruskaia Rada”, în care se face referire la situația actuală a Statului Român”, se arată în motivarea judecătorilor.
În mesaj, acesta vorbește despre despre revenirea la formatul Republicii Populare Române.

Rusia. Sursa foto: dreamstime.com
„În cuprinsul mesajului se vehiculează ideea că singura variantă viabilă este desființarea Statului Român actual, revenirea la formatul Republicii Populare Române, așa cum era înainte de revoluția din 1989, precum și realizarea unei depline uniuni cu Rusia”, mai arată procurorii.
Cei implicați susțineau că limba rusă ar trebui să devină a doua limbă oficială a statului român.
Gruparea Vlad Țepeș, conexiuni periculoase cu Rusia
Oficialul rus discuta pe Telegram despre existența unor forțe capabile să preia puterea politică, susținând că Rusia le sprijină.
„Totodată, la data de 29.01.2025, pe același canal de Telegram denumit „Matița Rusinov” (Matca Rutenilor), același utilizator denumit „Serghei Vavilov” (scris cu caractere chirilice), a distribuit un mesaj în limba rusă, preluat de pe canalul de Telegram „Ruskaia Rada”, în care se fac referiri cu accent de amenințare, la adresa instituțiilor Statului Român”, mai arată procurorii.
Pentru a destructura rețeaua, DIICOT a folosit un investigator sub acoperire. Acesta a avut rolul de a monitoriza situația și de a descoperi detaliile organizatorice ale „Comandamentului Vlad Țepeș”.
„Întâlnirile dintre membrii grupării se desfăşurau conspirat, membrii grupării luând inclusiv măsuri contrainformative. Recrutarea de noi adepți se realizează atât prin interacțiuni personale cât și prin intermediul platformelor on-line”, mai spun procurorii.