România, vizată de noul proiect de lege adoptat de către Congresul american

România, vizată de noul proiect de lege adoptat de către Congresul americanRomânia achiziționează avioane F-35. Sursa Foto- Dreamstime

România își întărește apărarea cu echipamente militare moderne, după ce Rusia a atacat două porturi dunărene ucrainene apropiate de granița românească în ultimele luni. Tensiunea crește între cele două țări, în contextul în care purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a amenințat că România va fi ținta unui atac dacă va trimite avioane F-16 în sprijinul Ucrainei. Dar Congresul american garantează suportul către țara noastră pentru securitatea regională din spațiul pontic, printr-un nou proiect de lege.

Relația cu Rusia devine un risc crescut pentru România, după ultimele amenințări ale Kremlinului și atacurile rusești de pe Dunăre din ultimele luni.

Ca o măsură de precauție, Ministerul Apărării achiziționează rachete, tancuri și avioane de nouă generație și de fabricație americană.

Între timp, Congresul SUA adoptă proiectul de lege privind Strategia de securitate și dezvoltare a Mării Negre, fiind salutat ca un succes pentru România de către Nicolae Ciucă, președintele Senatului României.

Congresul american, solidar cu România împotriva agresiunii rusești

Congresul Statelor Unite ale Americii a adoptat proiectul de lege privind Strategie de Securitate și Dezvoltare a Mării Negre. Această decizie reconfirmă angajamentul ferm al SUA, cel mai important partener strategic al României privind securitatea și stabilitatea regiunii Mării Negre.

Domeniile de acțiune ale strategiei include:

  • consolidarea securității energetice regionale;
  • identificarea de oportunități pentru investiții străine directe din partea Statelor Unite;
  • dezvoltare economică;
  • creșterea rezilienței;
Legea va fi transferată către Casa Albă pentru a fi promulgată de președintele Joe Biden.

Nicolae Ciucă salută decizia

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și liderul Partidului Național Liberal, a salutat decizia, vineri, imediat după ce a fost înștiințat de adoptarea proiectului de lege de către Congresul american.
Ciucă afirmă că este un mare succes pentru România și un moment important pentru regiunea Mării Negre, care capătă tot mai multă relevanță pe plan internațional și în relațiile transatlantice de la invadarea Ucrainei la scară largă de către Rusia.
„Salut adoptarea de către Congresul SUA a proiectului de lege privind Strategia de securitate şi dezvoltare a Mării Negre. Este un succes al României şi un moment important atât pentru regiunea noastră, care capătă mai multă relevanţă pe plan internaţional, cât şi pentru relaţiile transatlantice”, spune Nicolae Ciucă pe Facebook.
Numărul doi în statul român mai afirmă că „România, în rolul său de partener strategic pentru SUA şi ca pilon al securităţii din Flancul Estic al NATO, este un susţinător al consolidării angajamentului american la Marea Neagră”.

România cumpără  tancuri și rachete portabile

Armata Română se va întări cu un batalion de tancuri de producție americană Abrams, în baza unui acord încheiat de Guvernul României cu Administrația Statelor Unite în primăvară. Aceste vehicule de luptă vor fi dotate cu echipamente moderne, astfel încât să facă față unui conflict. În contextul războiului din Ucraina, Armata a demarat un program de dotare cu armament și echipamente militare noi. România cumără 263 de rachete portabile Javelin de fabricație americană, precum și alte „26 de unități de comandă și lansare”. În Ucraina au fost atât de eficiente împotriva tancurilor rusești că au primit denumirea sarcastică „Sfântul Javelin”.

România va primi în total 54 de tancuri Abrams M1A2, la prețul de 2,53 miliarde de dolari. Tancul M1 Abrams, creat de SUA din 1980, este unul dintre cele mai avansate tancuri de luptă, având un tun de 120 mm L44 M256 și două mitraliere M240 de 7,62 mm. Tancul, produs în peste 10,000 de exemplare de către compania General Dynamics Land System, are cel mai dur blindaj, este dotat cu sistem de apărare aeriană și sol (AGDS) și are motor cu turbină de gaz Honeywell AGT1500. Poate fi aprovizionat cu benzină și gaz. Atinge viteza de 67 km/oră.   Pentru operațiuni, necesită un echipaj alcătuit dintr-un comandant, trăgător, încărcător și șofer.

A fost utilizat în războaiele din Golf, în Afganistan, iar acum este utilizat și de Ucraina în războiul de apărare împotriva Rusiei.

România achiziționează tancuri M1 Abrams

România achiziționează tancuri M1 Abrams. Sursa Foto- Dreamstime

Avioanele și rachetele de ultimă generație sunt pe drum

Ministerul Apărării va efectua, în curând, cea mai scumpă achiziție din istoria sa. 32 de aeronave de luptă F-35, de generația a cincea, în valoare de 6,5 miliarde de dolari, vor fi cumpărate de statul român.

Fabricat de compania Lockheed Martin din 2006 încoace, fiecare model de avion F-35 costă 80 milioane de dolari.  Cu un motor avansat, capabil să atingă viteza de 1,6 mach și gata să efectueze operațiuni aeriene în orice condiție meteo,  acest avion îi poate conferi României superioritate aviatică în materie de apărare.

De asemenea, România va achiziționa și 200 de rachete sol-aer pentru lansatoarele Patriot, menite să doboare rachete balistice și hipersonice de fabricație rusească. Prin adoptarea unui proiect de lege de către Congresul SUA privind securitatea Mării Negre, România poate avea enorm de mult de beneficiat pentru a preveni sau combate orice formă de agresiune din partea Kremlinului.