Nu mai puţin de 160 de ţări au fost alese de români ca destinaţie definitivă.

Malaysia, Tanzania, Chile, Angola, Japonia, Mali, Trinidad Tobago, Belize, Comore, Grenada. Aceste ţări nu sunt doar destinaţii pentru vacanţe de lux, ci sunt şi nişte mici Românii, pentru conaţionalii care au ales să se stabilească acolo, dar care nu vor să uite că sunt - şi au rămas - români. În baza de date a Direcţiei Generale de Paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) există aproximativ 230.000 de concetăţeni care au solicitat documente pentru stabilirea definitivă a domiciliului în străinătate. Dar, potrivit datelor statistice ale Ministerului de Externe, cei care trăiesc afară şi se declară români sunt în jur de patru milioane. Sfântul Andrei a botezat primii creştini pe teritoriul României. De aceea, sărbătoarea de astăzi a fost aleasă ca Ziua românilor de pretutindeni. FINLANDA

Sebastian, un temerar în Ţara lui Moş Crăciun

Secretul supravieţuirii românilor în Finlanda constă în haine groase şi bunădispoziţie, după cum ne-a precizat Sebastian Tauciuc, webdesigner în Ţara celor o mie de lacuri. La cei 26 de ani ai săi are deja o „vechime“ de doi ani acolo. Finlandezii i se par de treabă, însă cam reci. „Dar, dacă ţi-i faci prieteni, îi ai pe viaţă“, completează Sebastian. A intrat rapid în viaţa socială a finlandezilor. „Sauna face parte din viaţa de zi cu zi. Te dezbraci, iei o bere cu tine şi intri la «copt» în aburul fierbinte. Şi dacă finlandezii sunt puşi pe glume, îl dau din ce în ce mai tare, ca să vadă cine rezistă mai mult. Este greu, dar plăcut, în cele din urmă“, zâmbeşte Sebastian. Oricum, aflându-se acolo cu iubita lui „şi cu un grup de prieteni internaţionali“, nu i-a fost greu. Întunericul duce la depresie

Nici cu lunga noapte polară n-a avut probleme. „Întunericul te poate duce la depresie, dacă nu eşti atent!“, mai spune românul. În Ţara lui Moş Crăciun nu se întâlneşte apelativul „Dumneavoastră“ la muncă. „Nu există acea distanţă între patron şi salariat. Toată lumea este parte din aceeaşi echipă, fiecare ştie ce are de făcut şi este responsabil pe activitatea lui“, descrie Sebastian mediul lucrativ finlandez. El nu munceşte doar pentru a duce o viaţă mai bună în Finlanda, ci şi pentru România. „Am încercat tot timpul să stau drept, să mă mândresc cu ţara mea şi să arăt străinilor părţile ei frumoase. Mi se pare foarte important asta, dar este cel mai bun lucru pe care îl pot face când sunt «afar㻓, afirmă el. Dor de limba română

Deşi este înconjurat de apropiaţi, Sebastian simte multe lipsuri în suflet. „Nu doar familiei şi prietenilor de acasă le duc dorul, ci şi limbii române. Habar n-aveam ce important este să poţi vorbi limba ta. Când vorbeşti într-una străină, parcă îţi lipseşte o parte din tine“, mărturiseşte „finlandezul“ din Carpaţi.

Nu ştie dacă se va întoarce acasă. „Va trebui să mă gândesc bine de tot. Pe aici totul este mult mai sigur şi simplu. Dar mi-ar plăcea să pot combina proiectele de aici cu unele din România“, încheie Sebastian Tauciuc.

ANGOLA Masinca e fascinată de Ţara diamantelor Încă din 1982, Masinca Oancea se numără printre cei peste 200 de români domiciliaţi în Angola. La cei 49 de ani ai săi, absolventa de ASE Bucureşti, la specializarea Management, are acum propria sa firmă de consultanţă şi proiecte financiare. A schimbat oraşul Luanda, capitala „patriei diamantelor“, doar cu Bucureştiul, pe perioada studiilor, şi cu Johannesburg - pe timpul masteratului. Africa, plină de mistere

Divorţată din 2006, a rămas de pe urma căsătoriei cu trei copii frumoşi - două fete şi un băiat. „Maria are 27 de ani şi este doctor în psihologie. Sabina a terminat acum liceul şi sper să obţină o bursă în România, pentru a studia Medicina. Ricky are doar 16 ani şi este în anul III la liceu“, se mândreşte Masinca.

Când a ajuns în Angola, condiţiile economico-sociale erau precare. Dar a avut norocul să înceapă o nouă viaţă acolo muncind la Compania de Diamante, unde erau standarde europene. „Ce m-a ajutat să mă adaptez a fost chiar mozaicul cultural de aici. Această «amestecătură» de civilizaţii şi de rase oferă posibilitatea oricui de a se integra rapid în societatea angoleză. Îmi place să «fur» din culturile altora lucrurile pe care le consider utile şi care mă fac să mă simt pe zi ce trece mai bogată. Nu financiar, ci spiritual“, mărturiseşte Masinca.

„Africa este plină de mistere, ca şi populaţia de aici. În ciuda adversităţilor politice, africanii păstrează valori morale şi culturale pe care alţii nu le pot cumpăra cu nicio bogăţie din lume. Sunt mult mai omenoşi decât popoarele care acum se autodenumesc dezvoltate. Omenia este mai preţioasă aici decât banii.“ Fără prejudecăţi

„Orice persoană care nu are prejudecăţi rasiale şi culturale, explică ea, care nu judecă şi acceptă ce este bun din cultura africană poate trăi în deplină armonie cu angolezii“, mai spune ea. Cât despre ţara natală, nu poate spune că nu i-ar plăcea să se întoarcă definitiv. „La bătrâneţe mi-aş dori să fiu sănătoasă şi să am independenţa financiară ca să pot călători când vreau în România. Dar şi în Africa de Sud, şi pe alte meleaguri“, visează Masinca.

JAPONIA

Vlad, printre samurai

Cristian Vlad a împlinit 13 ani de când locuieşte în Ţara Soarelui Răsare. A ajuns acolo la doar 22 de ani şi nu vede nicio pierdere în faptul că anii tinereţii i-a petrecut departe de România.

Om de bază la Toyota

Cuvântul «acasă» înseamnă pentru mine că în locul respectiv mă simt bine. Japonezii sunt extraordinar de politicoşi, foarte prietenoşi şi ospitalieri.

Chiar şi cu străinii care doresc să trăiască şi să muncească alături de ei“, explică „samuraiul“ plecat de pe plaiuri mioritice, pentru a-i ajuta pe japonezii de la Toyota în strategie organizaţională şi marketing.   Între o plimbare cu iahtul cu prietenii spre vreo insulă din sudul Japoniei şi o baie comună în apă fierbinte („onsen“), chiar şi dacă munceşte 8-10 ore pe zi „ca în Japonia, nu ca în România“, are timp şi de prietenii săi din ţară.

„Pe mulţi i-am cunoscut după ce am venit aici. Păstrăm legături strânse. Părinţii mă vizitează anual. Poate şi de aceea nu am nicio intenţie să mă mai întorc în România definitiv“, mărturiseşte Cristian, unul dintre cei aproape 3.000 de români stabiliţi printre samurai.

CHILE Tiberiu este şef peste sud-americani

Modestia, lipsa aerelor de superioritate, decenţa şi respectul faţă de ceilalţi sunt condiţii obligatorii pentru o viaţă liniştită printre sud-americani. Mulţi dintre zecile de români stabiliţi oficial în Chile le cunosc. Secretul autostrăzilor

Unul care a aplicat aceste considerente este Tiberiu Georgescu, 56 de ani, care a ajuns în Chile acum şapte ani, după ce alţi 20 a locuit la Carcas, în Venezuela. Le-a completat cu inteligenţa românească, şi acum este preşedintele firmei Intralot pe America de Sud şi director general Intralot în Chile.

Este căsătorit şi are două fete. Reuşita sa profesională se datorează şi felului în care se poartă cu angajaţii, recunoaşte Tiberiu. „De multe ori credem că, fiind europeni, suntem o rasă superioară faţă de latino-americani. De aceea, când eşti pe o poziţie de executiv, respectul îl câştigi tratându-ţi subalternii cu decenţă şi respect“, dezvă luie directorul Intralot Chile unul dintre secretele poziţiei sale profesionale. Pentru românii de acasă nu are prea multe de spus. „De câte ori am fost în România şi am încercat, de o manieră foarte discretă, să dau vreun sfat, am fost respins cu brutalitate. Aşa că mă abţin, deşi îmi trec câteva mii prin cap, acum! Dar i-aş invita pe unii să vină în Chile, să vadă cum se face o autostradă lungă de 30 kilometri pe sub un râu de mărimea Dâmboviţei, în doar doi ani! Sau alte câteva sute de kilometri, prin ţară, în trei-patru ani! Bineînţeles, în condiţiile în care concesiunile s-au făcut în urma unor licitaţii foarte transparente“, atrage atenţia Tiberiu Georgescu.   „Cam multe condiţii“

Deşi a refuzat să dea sfaturi în ţara natală, el nu-şi poate desprinde sentimentele de România.

„Mereu ne gândim la cei de acasă. Discuţiile despre ţara noastră sunt la ordinea zilei când avem o întâlnire între români. Am posibilitatea să trec prin ţară la trei-patru ani şi o fac cu plăcere. Să mă întorc definitiv acasă? Poate, la bătrâneţe. Dacă... Dacă... Dacă... Sunt cam multe condiţii, dificil de enumerat acum“, consideră preşedintele Intralot pe America de Sud.

Citiţi şi: FLORIAN BICHIR: La mulţi ani, România! Români de care suntem mândri  Ticu Lăcătuşu: „Nicio escaladare n-a fost un marş triumfal“  Antonio, rom-detectivul din Grajduri  Meryl Streep, cucerită de fotografiile unei românce