România, Grecia și Bulgaria vor impozitarea profiturilor pepiața de energie

Energie electrică. Sursa foto: Freepik

Miniștrii Greciei, Bulgariei și României au plecat de la Consiliul Miniştrilor din Energie cu o promisiune din partea Comisarului pentru Energie, Kadri Simson, aflat la final de mandat, de a se continua discuțiile în cazul în care va reapărea fenomenul prețurilor foarte ridicate la energie în regiunea Europei de Sud-Est.

Scandal în energie. Europa de Nord contra Balcani

Solicitarea comună a celor trei miniștri ca un mecanism pe termen scurt de impozitare a profiturilor excesive pe piața angro să poată fi activat automat în anumite condiții pentru a subvenționa consumatorii, deși a ocupat o mare parte a ședinței Consiliului, nu a rezonat cu opiniile omologilor din alte ţări.

Dimpotrivă, toți ceilalți miniștri și-au exprimat rezerve clare, şi chiar pe un ton mai vehement din partea ţărilor din nordul Europei, cum a fost cazul ministrului Energiei din Finlanda, care a încercat să minimizeze problema, spunând că şi în ţara lui preţurile au ajuns la un moment dat pentru doua zile la 3.000 de euro.

Atât Bulgaria, cât și România au fost pe aceeaşi poziţie cu ministrul Skylakakis. De altfel, ministrul român a remarcat că în vară s-au înregistrat diferenţe de preţ de 600% între piaţa din România şi o altă piaţă aflată la mai puţin de 600 de kilometri de România.

Ecologismul scumpește curentul

Reprezentantul Greciei, Skylakakis, şi-a prezentat punctul de vedere că fenomenele de deconectare a piețelor, aşa cum s-a întâmplat în vară, vor apărea mult mai frecvent în viitor și, prin urmare, ar trebui rezolvate acum.

Energie electrică. Sursa foto: Pixabay

El a precizat trei motive: creşterea dimensiunii sistemului electric european, discrepanțe și mai mari de preț ca urmare a pătrunderii masive a surselor regenerabile și schimbările aduse de criza climatică atât pe partea cererii din cauza fenomenelor meteorologice extreme, cât și pe partea ofertei (de exemplu, producție hidroelectrică și nucleară scăzută din cauza secetei).

Piețele de energie din Europa Centrală, afectate de războiul din Ucraina

Consiliul de Miniștri ai Energiei din 15 octombrie a recunoscut că fenomenul discrepanţelor extreme între piețele est-europene și pieţele din Europa Centrală este îngrijorător, dar s-a concentrat pe necesitatea consolidării interconexiunilor, pe respectarea fidelă a regulilor care reglementează comerțul transfrontalier și pe o mai bună coordonare între țări în ceea ce privește planificarea lucrărilor de întreținere a rețelelor și a centralelor electrice.

O problemă cheie de pe ordinea de zi a Consiliului a fost contribuția sectorului energetic la competitivitatea UE, în lumina raportului Draghi, miniștrii competenți ai statelor membre confirmând concluziile raportului cu privire la prețurile ridicate la energie în Europa, potrivit Kathimerini.

(Traducerea: Carolina Ciulu, RADOR RADIO ROMÂNIA)