România, fără stadioane la EURO 2020. Cum se construiau arenele pe vremuri: „Am intrat în cizme în luna martie și am mai ieșit în octombrie”
- Andrei Calin
- 20 februarie 2020, 06:40
În aproximativ cinci ani, decidenții politici n-au putut organiza reabilitarea a trei stadioane. Evz.ro vă prezintă povestea vechiului stadion „Steaua”, ridicat într-un timp record, în perioada martie - octombrie 1973. 4.000 de militari în termen au luat parte la construcția „casei” „roș-albaștrilor”. Doar pentru suprafața de joc au fost scoși 80.000 de metri cubi de pământ, iar costul lucrărilor a ajuns la 25 de milioane de lei.
Lucrările au fost coordonate de colonelul Nerva Traian Draghia, cel care explica într-un interviu pentru „Evenimentul zilei” cum a reușit să termine proiectul de amploare, care a început primăvara și s-a terminat în același an, în vremea paltoanelor. Am muncit şi cu lopata acolo. Nu am fugit de muncă.
Ordinul era clar. Stadionul trebuia terminat până în octombrie 1973. Şi am reuşit să ducem treaba la bun sfârşit. Nu mai ţin minte câţi soldaţii au luat parte la această lucrare. În zona unde a fost construit stadionul erau nişte unităţi militare. În rest nu era nimic, doar câmp. Pe scurt, am intrat în cizme în luna martie și am mai ieșit în octombrie, atunci când trebuia predată lucrarea. Am plâns când am văzut că e gata, după atâta muncă istovitoare", spunea colonelul.
Un an mai târziu, la data de 9 aprilie, stadionul din Ghencea era inaugurat la un meci amical disputat de Steaua cu iugoslavii de la OFK Belgrad (scor 2-2). În luna august a anului 2018, arena „roș-albaștrilor” a fost demolată pentru a face loc noului stadion.