Evenimentul Zilei > Economie > România e în mare pericol! Care sunt celei mai mari trei probleme ce pot să arunce țara în haos total
România e în mare pericol! Care sunt celei mai mari trei probleme ce pot să arunce țara în haos total

România e în mare pericol! Care sunt celei mai mari trei probleme ce pot să arunce țara în haos total

Economistul Mircea Coșea a prezentat probleme majorare cu care România se confruntă în prezent. În lunile următoare ele se vor agrava și pot schimba viața fiecăruia dintre noi. Soluțiile trebuie găsite și puse în aplicare cât mai urgent, susține expertul financiar.

Mircea Coșea, analist economic, susține că a identificat trei probleme majora cu care România se confruntă în această perioadă. El lansează avertizări cu privire la acutizarea acestora în următoarele luni și susține că ele sunt „atât de periculoase, încât post schimba viața fiecăruia dintre noi”.

De asemenea, specialistul trage un semnal de alarmă pentru autorități, fiind de părere că soluțiile pentru aceste probleme trebuie găsite și aplicate cât mai repede cu putință.

„Sunt pericole de foarte scurt timp. Trebuie rezolvate imediat pentru că nu avem timp să ne gândim foarte mult. Pe parcursul lunilor care au mai rămas până la sfârșitul acestui an trebuie rezolvate aceste probleme care sunt atât de periculoase încât pot schimba viața fiecăruia dintre noi.”, a declarat Mircea Coșea, la Antena 3.

Trei probleme economice cu care România se confruntă în prezent

Analistul economic Mircea Coșea a identificat trei probleme majore cu care se confruntă România și le prezintă pe larg.

1. Prețul energiei

„Este o problemă care ține de structura economiei românești. Structura economiei românești nu este foarte avansată, nu este în linie cu ceea ce se întâmplă în țările dezvoltate ale Europei unde se merge spre a patra revoluție industrială, așa-numita digitalizare. Noi avem o economie care se apropie spre așa-numita fază manufacturieră, adică producem în România mașini și multe alte lucruri, dar le producem la bandă, le montăm, le asamblăm, nu facem nici cercetare, nici dezvoltare.

Plafonarea prețurilor la energie pe un an de zile nu a rezolvat problema facturilor, ci doar a amânat-o. Nu s-au eliminat cauzele esențiale ale creșterii prețurilor la energie, din interiorul țării. Nu mă refer la energia din afară, ci la ceea ce putem face noi în interior. n interior acest preț mare al energiei nu poate fi suportat.
Deja la falimente suntem destul de îngrijorați. Anul trecut numărul insolvențelor și falimentelor a crescut cu 14,8%. Sunt întreprinderi mici și mijlocii care nu mai pot plăti facturile la energie și își încetează activitatea.

Sunt foarte multe cereri de amânare a platelor ratelor. Falimentul înseamnă și șomaj. Înseamnă o nouă greutate pe stat care trebuie să dea salarii în timpul ăsta. Înseamnă că pierdem competitivitate.”

2. Importul de inflație

„În lume se petrece un fenomen pe care Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație a sesizat-o de mai bine de un an. Și anume creșterea prețurilor la alimente la nivel global. Înseamnă că inflația din exterior ne apasă pe noi pentru că mâncarea este 70% importată. Producem multă materie primă, dar nu le prelucrăm în țară. La orice import, importăm și inflația din exterior.”

 3. Medicul de afaceri

„Mediul de afaceri înseamnă tot ceea ce performează economic pe teritoriul țării și care este extrem de presat în acest moment. Sunt greutățile războiului, greutăți de aprovizionare, primim comenzi mai puține din exterior, avem probleme cu materiile prime, cu inflația, cu materialele de construcții. Nu producem în țară nicio tonă de bitum ca să facem șosele. Importăm mult. Mediul de afaceri trebuie să fie ajutat de stat neapărat în această perioadă pentru că mediul de afaceri păstrează locurile de muncă.”