Federația Română de Gimnastică a solicitat Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), acordarea medaliei de bronz pentru Sabrina Voinea și Ana Bărbosu. Cererea a fost făcută după nedreptatea de care au avut parte cele două românce la Jocurile Olimpice de la Paris.
România a solicitat la TAS trei medalii
Carmencita Constantin, președinta Federației Române de Gimnastică (FRG), a spus că americanca Jordan Chiles nu are nicio vină, dar că cele două românce merită medaliile de bronz.
„Noi am cerut să se acorde trei medalii de bronz! Americancei, pentru că e un drept câștigat și judecata se întâmplă după ce și-a câștigat acest drept și nu e vina ei că au fost greșeli de arbitraj. Noi vrem două medalii de bronz, ambele noastre sportive au fost nedreptățite!Știm deja că tot completul de judecători este constituit. Din fericire, avem trei judecători, pentru că și asta a fost o emoție. Am cerut trei judecători. Absolut tot ce am cerut am obținut, iar ăsta este un mare câștig”, a spus Carmencita Constantin pentru iamsport.
De la ce a pornit scandalul
Tot scandalul a pornit după concursul de la sol, din 5 august. Ana Maria Bărbosu era pe podium, pe locul 3. Imediat după afișarea clasamentului, arbitrii au acceptat o contestație a americancei Jordan Chiles. Americanca a fost urcată pe locul 3, peste româncă. COSR și FRG au depus o contestație în cazul Sabrinei Voinea, care a avut parte de o umilință îngrozitoare.
Gimnastele se simt nedreptățite
Ana Maria Bărbosu a declarat că a plâns două zile încontinuu și că este foarte dezamăgită de decizia arbitrilor. Și Sabrina Voinea se simte nedreptățită. Gimnasta a spus că că merita o notă mult mai mare pentru că s-a descurcat bine. Ea nu înțelege de ce americanca a fost privilegiată. Și fosta mare gimanstă, Nadia Comăneci, s-a revoltat. Ea a spus că a cerut să vadă imaginile cu cele două românce, dar că nu le-a primit. Nadia a mai zis că tinerele nu meritau așa ceva.