Miniştrii de externe ai României, Republicii Elene şi Bulgariei, Teodor Baconschi, Stavros Lambrinidis şi Nickolay Mladenov, au transmis astăzi, 14 octombrie, o scrisoare comună comisarului european pentru extindere şi politica de vecinătate, Å tefan Füle, respectiv comisarului european pentru politica regională, Johannes Hahn, care conţine propunerea de elaborare a unei Strategii pentru Balcanii de Vest, se arată într-un comunicat al MAE.
În scrisoarea transmisă, cele trei state pledează pentru continuarea politicii de extindere a Uniunii Europene, în ciuda problemelor presante cu care se confruntă Europa. Extinderea s-a dovedit instrumentul cel mai util pentru garantarea unui mediu sigur şi stabil, pentru facilitarea reformelor democratice, precum şi pentru dezvoltarea economică.
Strategia pentru Balcanii de Vest îşi propune să contribuie la accelerarea reformelor interne pentru a asigura aderarea statelor din regiune la Uniunea Europeană, cu respectarea tuturor criteriilor stabilite. În viziunea României, Greciei şi Bulgariei, strategia ar trebui să se axeze pe 3 obiective majore pentru regiune: adoptarea standardelor europene, promovarea de proiecte economice şi asigurarea unei cooperări regionale reale şi orientată spre obţinerea de rezultate, se arată în documentul citat.
"Angajamentul celor trei state din regiune faţă de viitorul european al statelor din Balcanii de Vest este rezultatul cooperării trilaterale foarte bune. Documentul reflectă interesul comun de asigurare a unei vecinătăţi stabile şi disponibilitatea de a oferi sprijinul necesar statelor din Europa de Sud-Est, astfel încât drumul spre Uniunea Europeană să fie unul accelerat şi de calitate", mai subliniază textul.
Demersul româno-eleno-bulgar vine în aceeaşi săptămână în care Comisia Europeană a dat publicităţii Pachetul 2011 privind extinderea Uniunii Europene, care conţine recomandări importante referitoare la continuarea extinderii, în special pentru Serbia şi Muntenegru.