România are nevoie de gazele naturale din Marea Neagră pentru a face față crizei energetice care se prefigurează. Doar că zăcămintele nu pot fi exploatate decât în condițiile în care Parlamentul va aproba în regim de urgență actele normative necesare.
Problemele au apărut deja, în mai multe orașe din România care nu dispun de fonduri suficiente pentru a face achizițiile necesare de gaze naturale și combustibili necesari funcționării sistemelor de încălzire. Pe de altă parte, România dispune de importante depozite de gaze naturale în Marea Neagră. Dar acestea nu sunt exploatate din varii motive, iar statul importă cantități importante de gaze, la costuri foarte mari.
Un document emis de OMV Petrom, principalul operator pentru depozitele din Marea Neagră, citat de Antena 3, arată că modificarea Legii offshore este esenţială pentru extracţia gazului natural din proiectul Neptun Deep. Documentu OMV consideră că gazul din Marea Neagră este soluţia pentru a asigura independența energetică a României.
Pentru aceasta, însă, este nevoie ca Parlamentul să se miște rapid, iar legea offshore să fie aprobată până la finalul anului. Pentru extragerea gazelor naturale din Marea Neagră sunt necesare investiții în valoare de 2,9 miliarde de euro, fără a lua în considerare achizițiile.
„Modificarea până la finalul anului a Legii Offshore este esenţială pentru extracţia gazului natural din proiectul Neptun Deep. În contextul unui declin abrupt al producţiei de gaze naturale domestice, considerăm că gazul din Marea Neagră este soluţia pentru asigurarea independenţei energetice a României”, se arată în raportul întocmit de Petrom.
Proiectul Neptun Deep, vital pentru economia României
Depozitul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au arătat că ar există zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi este deținut în parteneriat de ExxonMobil şi OMV Petrom. Neptun Deep ar putea fi prima investiție în exploatare a gazelor natuale din ape de mare adâncime din România.
Cele două companii au amânat începerea exploatări zăcământului, iar ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România. În aceste condiții, producătorul român de gaze, Romgaz a finalizat negocierile pentru un acord cu compania pentru achiziția participaţiei în proiectul Neptun Deep. Tranzacţia ar putea fi încheiată în primul trimestru din 2022.
Perimetrul Neptun se află la 200 km distanța de uscat, iar toată infrastructură, inclusiv conductele, trebuie construite.