România trebuie să îşi respecte angajamentele pe care şi le-a asumat pentru organizarea, la Bucureşti, a unor meciuri în cadrul Euro 2020.
Afirmația îi aparține ministrului demis al Transporturilor, Lucian Bode, care afirmă că în momentul de față plăţile sunt la zi, iar bariere administrative nu mai există. Bode s-a întâlnit la sediul MT cu toţi factorii implicaţi în realizarea obiectivelor de infrastructură necesare desfăşurării Euro 2020.
„Trebuie să ne respectăm angajamentele pe care le-am luat noi, ca ţară, astfel încât să demonstrăm, încă o dată, că avem cuvânt şi în cazul în care dorim să găzduim şi alte competiţii sportive să le organizăm la standardele solicitate de către forurile internaţionale. Suntem cu plăţile la zi, bariere administrative nu mai există şi cred că, ceea ce şi-au asumat toţi decidenţii, poate fi respectat. Sunt obiective ce vor fi folosite şi după terminarea Euro 2020 şi vor contribui la gradul de creştere a mobilităţii urbane în Bucureşti. Le-am transmis tuturor că aceste obiective le voi verifica personal, atât din teren, cât şi cu situaţiile pe masă, şi voi lua măsurile care se impun de câte ori este necesar”, a precizat Lucian Bode.
La rândul lor, managerii celor două companii ce se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor au dat asigurări că lucrările se desfăşoară conform graficelor asumate împreună cu antreprenorii.
Printre alte teme de discuţie s-a aflat şi capacitatea de transfer în ceea ce priveşte controlul de securitate şi imigrare a pasagerilor ce tranzitează Aeroportul Otopeni, atât pe fluxul de sosiri, cât şi pe cel de plecări.
La întâlnire au participat consilierul prim-ministrului Ludovic Orban, Gheorghe Popescu, inspectorul General al Poliţiei de Frontieră, chestor general de poliţie Ioan Buda, şi şefii de la CFR Infrastructură şi Aeroportul Internaţional Otopeni.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. Astfel, Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală, în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020.