EXCLUSIV EVZ. Jurnalistul american Michael Carroll, unul dintre primii corespondenţi străini care au relatat despre "orfanii lui Ceauşescu", vorbeşte despre documentarul "Hand Held", care va avea curând premiera în România.

Dacă în 2010 se mai poate spune ceva despre "copiii lui Ceauşescu", "orfelinatele groazei" sau despre micuţii bolnavi de SIDA încarceraţi după zăbrelele paturilor din fier, dacă există sensuri nedescoperite în cei 20 de ani în care aceste poveşti, cu detaliile şi imaginile lor şocante, au făcut de mii de ori înconjurul, lumii, urmează să demonstreze doi profesionişti americani.

Jurnalistul Michael Carroll, corespondent al unor publicaţii ca The Boston Globe sau The New York Times, unul dintre primii ziarişti care, în ianuarie 1990, au trimis articole şi fotografii despre România în vest, şi producătorul Don Hahn, care are în palmares câteva dintre cele mai comerciale producţii de la Hollywood, printre care filmul cu cele mai mari încasări din istorie, animaţia "Beauty and the Beast", sau "The Lion King". Un documentar despre România anilor ‘90, "Hand Held", film semnat de cei doi, va fi proiectat în premieră europeană în România la începutul lunii decembrie, proiect sprijinit de Fundaţia Inocenti şi MSD.

Filmul, a cărui primă vizionare este programată în Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României pe 4 decembrie, de la ora 17.00, este povestea lui Michael Carroll care, călătorind ca fotojurnalist în Europa de Est în anul 1990, a fost printre primii corespondenţi străini care au descris situaţia tragică a copiilor orfani şi, mai ales, a celor infestaţi cu HIV/SIDA din România. "Ştiam fotografiile lui Mike Carroll din Disney Magazine. În urmă cu vreo doi ani ne-am întâlnit, iar el mi-a povestit despre munca lui în România. Nu este român şi nu are alte legături cu ţara, a fost un demers pur altruist, mai ales că el a revenit, în fiecare an din ultimii 20, în România.

Mike crede în acea etică despre care vorbea Robert Kennedy în discursul de la Notre Dame, etica responsabilităţii sociale. Am fost copleşit şi am simţit nevoia să spun această poveste", spune producătorul Don Hahn pentru Evz. Michael Carroll, ale cărui fotografii sunt preluate azi de publicaţii precum "The New York Times", "The Wall Street Journal", "Newsweek" sau "Business Week", a povestit pentru Evenimentul Zilei istoria acestui film.

Evz: După 20 de ani, amintirile dvs din România anilor '90 au, probabil, noi sensuri… Mike Carroll: Ştiam foarte puţine despre ţară înainte să ajung în România, în ianuarie 1990. Majoritatea informaţiilor care-mi veneau înainte de asta se refereau la relaţia bună a guvernului american cu guvernul lui Ceauşescu sau la rolul de amortizor al acestui guvernul pe durata Războiului Rece Uniunea Sovietică. În anii comunismului, se ştiau foarte puţine în America despre modul în care merg lucrurile în România, despre gradul de control al statului sau despre represiunea împotriva populaţiei.

În noiembrie 1989 îl fotografiasem pentru Inc Magazine pe Bob McCauley, de la Americares (o organizaţie de sprijin în caz de dezastre) şi îl întrebasem atunci dacă m-aş putea alătura echipei lui în următoarea misiune, pentru că voiam să fac un documentar despre livrarea ajutoarelor într-o zonă afectată de dezastre. În ianuarie 1990, începuseră să apară în New York Times articole despre copiii bolnavi de SIDA din România.

Într-o seară, McCauley m-a sunat să-mi spună că va fi trimisă o echipă de medici în România chiar în noaptea aceea, cu un transport de echipament medical şi medicamente (ace, siringi, medicamente şi altele). M-a întrebat dacă mi-ar plăcea să fac un documentar despre asta. Am sunat la Boston Globe (lucram ca freelancer, dar colaboram cu ei) să-i întreb dacă sunt interesaţi de poveste. Răspunsul a fost afirmativ şi am plecat spre România chiar în noaptea aia. Am fost fascinat întotdeauna de zona balcanică, având în vedere importanţa istorică şi relevanţa acesteia în politicile din Europa şi Orientul Mijlociu.

Dificultăţi de înţelegere a situaţiei de atunci…? Nu ştiam la ce să mă aştept când am ajuns în România. Primul lucru care mi-a atras atenţia, pe drum din Ungaria, prin Oradea, a fost sentimentul că am intrat în alt secol, într-un timp în care oamenii trăiesc legaţi de pământ şi în care viaţa nu s-a schimbat de sute de ani. Erau câteva automobile, majoritatea oamenilor mergeau, însă, pe jos sau în căruţe.

Spre deosebire de America, aici era întuneric, erau foarte puţine lumini aprinse noaptea în oraş. Cerul şi pământul păreau să se topească într-un amurg gri, decorul pentru mica noastră operaţiune de ajutor. În multe feluri m-am simţit ca şi cum aş merge înapoi în timp. Deşi le strârnisem curiozitatea, simţeam că cei din jur se tem de noi. A doua zi am ajuns în Cluj şi acolo ne-am trezit înconjuraţi de oameni, tineri şi bătrâni, care doreau să fie auziţi şi înşeleşi.

Aveam trei translatori, aşa că am vorbit cu toată lumea adunată în piaţă. Şi abia atunci am început să auzim primele poveşti, oamenii vorbeau despre suferinţele lor şi despre dorinţa lor de libertate. Erau studenţi la medicină cu tot cu pacienţii lor, lumea vorbea de speranţe şi de viaţa nouă. Poveştile despre abuzurile comise de guvern erau atunci ca un refren, teama de poliţia secretă şi de nenumăraţii informatori împrăştiaţi prin ţară. Absenţa libertăţii de exprimare, care ni se părea în Vest un drept garantat, era ceea ce ne-a impresionat la întâlnirea cu românii.

Eraţi "americanii" pe care îi aşteptaseră mulţi… Un medic mi-a spus "suntem învăţaţi să minţim încă de la naştere". Mentalitatea asta a conversaţiei cu gânduri ascunse, cu frică de vecini, efectele zdrobitoare ale represiunii guvernului, acestea erau principalele teme de conversaţie în primii ani în România. Istoria României şi consecinţele tragice ale aşezării ei geografice m-au izbit cu forţă într-o zi în care participam la înmormântarea unui copil dintr-un sat din apropierea Bucureştiului, care murise de SIDA. Când am ajuns, bunica lui s-a repezit la mine şi mi-a sărutat mâna spunându-mi că "ne-a aşteptat vreme de cinzeci de ani". "Ştiam că americanii se vor întoarce", mi-a spus.

Într-un moment de aşa de mare durere, ea a simţit nevoia să-mi spună asta. Implicaţiile istorice ale tratatului de la Yalta, divizarea Europei în "est şi vest", o chestie pe care am studiat-o în facultate, era încastrată în casele şi în vieţile oamenilor, chiar şi în sătucul în care eram atunci. Cum s-ar fi schimbat vieţile acestor oameni dacă România ar fi fost parte din Vest în loc să fie sub influenţa Rusiei? Istoria României a venit spre mine în cel mai profund mod, adusă de o persoană din satul sărac aflat în inima ţării.

Aţi venit ca jurnalist, dar v-aţi transformat în lucrător social. De ce? Istoria copiilor bolnavi de SIDA şi a indiferenţei guvernului faţă oameni şi de vieţile lor este acum o poveste arhicunoscută. Istoria pe care eu şi doctorul Bill Griffo am trimis-o în Statele Unite a generat interes pentru condiţiile de viaţă în România şi pentru situaţia orfaniloc cărora aşa numiţi "copiii lui Ceauşescu". Povestea aceasta şi altele asemenea au strârnit îngrijorare şi au fost trimise o serie de convoaie cu ajutoare în românia între 1990-1991. Ceea ce am scris eu a dus direct la înfiinţarea organizaţiei Romanian Children's Relief, care a continuat vreme de 20 de ani să lucreze cu copiii şi familiile lor în România.

Una dintre primele chestiuni pe care le-am înţeles a fost că ideea de a aduce ajutoare către spitale şi orfelinate nu va rezolva problema copiilor nedoriţi. Trebuia să aducem expertiză şi idei şi să muncim pentru a face vieţile acestor copii mai bune prin dezvoltarea unei categorii profesioniste de asistenţi, care ar fi putut să-i ajute pe copiii cu handicap şi nevoi speciale şi care să poată pregăti şi alte categorii de personal specializat în acest domeniu. După care am realizat că organizaţia înfiinţată de americani ar trebui să devină un ong românesc, administrat de români şi cu personal din România. Acest ong a fost fundaţia Inocenti (inocenti.ro) care are acum 24 de angajaţi în cele două puncte de lucru, la Bistriţa şi Bucureşti.

Ce poate să spună nou un documentar despre care s-a vorbit aşa de mult atunci? Multe s-au schimbat în ultimii 20 de ani, dar problema copiilor abandonaţi continuă să fie ca o molimă în România. Actuala criză economică a avut efecte dezastruoase în vieţile oamenilor săraci. Spitalele şi maternităţile continuă să fie pline de copii abandonaţi şi se raportează chiar creşteri ale numărului copiilor aduşi în centrele de plasament. Este imposibil să spunem ce se va întâmpla în viitor. Tot ceea ce putem spune este că Fundaţia Inocenti va continua să sprijine copiii cu probleme din România. Cât despre film, Don Hahn a avut ideea acestui film şi mi-a propus acest proiect în urmă cu doi ani. Conţinutul filmului este, în totalitate, al doi Don Hahn.

Nu am avut control editorial, doar am avut încredere în Don că va face un film interesant şi, sper eu, care să-I inspire pe alţii. Deocamdată filmul este prezentat în facultăţi şi în festivaluri în Statele Unite, iar reacţiile publicului american au fost copleşitoare. Pentru tinerii americani este o lecţie de a-şi asuma responsabilităţi oriunde ar fi. Nu au crescut în zona de influenţă a Războiului Rece şi nu ştiu care a fost lupta celor prinşi în capcană după cortina de fier, iar acest film le dă o idee cu privire la lumea în care trăiesc.

DE LA FICŢIUNILE DE HOLLYWOOD LA REALITATEA DIN ROMÂNIA

Don Hahn: "Românii au fost foarte generoşi cu mine"

"Hand Held" a fost pentru Don un proiect personal, la care a lucrat câţiva ani. Documentarul spune povestea unui om cu un aparat de fotografiat - Michael Carroll - care, călătorind în România, a descoperit o situaţie tragică. Au urmat 20 de ani în care, în ciuda birocraţiei şi a greutăţilor, s-a putut întinde o mână de ajutor celor mici. Este vorba de o poveste model, ce pleacă de la minus la plus, de la alb-negru la color, spun producătorii.

Regizat de Don Hahn, documentarul "Hand Held" beneficiază de coloana sonoră semnată de Steve Morrell (Wolverine and the X-Men), sunet post producţie realizat de echipa de la Skywalker Sound, alături de mixer Gary Rizzo (The Incredibles, Inception, nominalizat la Oscar pentru The Dark Knight) şi Gwendolyn Yates Whittle - Supervising Sound Editor (nominalizată la Oscar pentru filmul Avatar).

"În noaptea de dinaintea călătoriei în România, mi-am împachetat camera şi m-am pregătit pentru un zbor programat dureros de devreme. Îmi place să călătoresc, dar, de data aceasta nu era doar o călătorie de plăcere. Era un fel de jurnalism şi trebuia să împart şi lucruri dacă voiam să am un film. După ce am mers din uşă în uşă cam de 24 de ore, am ajuns, pe la miezul nopţii, într-un mic orăşel transilvănean, Bistriţa. În prima săptămâna am locuit într-o cameră pe care Mike o foloseşte ca birou, undeva, într-o clădire cu arhitectură comunistă. Voiam să influenţez cât mai puţin poveştile pe care aveam să le filmez. Lucram cu copii şi spitale şi, de regulă, atunci când introduci o cameră şi o echipă de filmat, dinamica unei încăperi se schimbă. I-am pus pur şi simplu un microfon lui Mike, a fost o experienţă extraordinară, îl însoţeam în fiecare dimineaţă. Nu voiam să-l întrerup sau să creez false experienţe, ci doar să dezvolt o poveste urmărindu-l pe Mike pe traseele lui obişnuite în România. Criza din 1990 a trecut de multă vreme, dar copiii sunt încă abandonaţi în România", spune producătorul Don Hahn, care, în cazul acestui film, a preluat şi rolul de regizor.

"Am spus povestea doar prin fapte" "Hand Held" a fost doar un punct de plecare pentru mine", continuă Hahn, adăugând că munca pentru un film de non-ficţiune i s-a părut dificilă. "Este un film despre viaţa reală. Când lucrez la o poveste comercială pentru Hollywood, scenariile sunt ficţionale şi poţi face orice cu personajele pentru a le spune povestea. Aici arătam adevărul şi spuneam povestea doar prin fapte. Emoţia acestei istorii a rămas foarte puternică şi a fost necesar să ne disciplinăm pentru a găsi sensurile în fapte fără a urmări un scenariu", explică el.

"Românii au fost foarte generoşi cu mine. Chiar dacă munca se împiedica în probleme rămase din era comunistă. Sper din tot sufletul ca publicul să vadă filmul ca pe o vindecare. Este povestea unei relaţii pe termen lung dintre un fotograf american şi nişte oameni din România", spune el.

"Pot să spun că sunt în această călătorie de 20 de ani. Am ajuns să iubesc românii, ţara, care în ciuda problemelor este spectaculos de frumoasă, şi oamenii, blânzi şi buni. Sunt supravieţuitori, iar aptitudinea de a supravieţiu intră în cultură într-un mod nobil şi îndurător. Sunt, în multe feluri, recunoscător pentru şansa asta. Iar cei de la fundaţia Inocenti se numără printre adevăraţii eroi ai României".

Întrebat de proiecte, Don Hahn îşi spune, pe scurt, programul pentru următorii ani:

• "Documentarul meu "Walking Sleeping Beauty", o cronică a circumstanţelor care Disney a dus la renaşterea animaţiei în 1980 şi ‘90, va fi lansat pe DVD în America de Nord pe 30 noiembrie. Am realizat, ca producător executiv, filmele "Earth" şi "Ocean" pentru Disney, iar în prezent colaborez cu Tim Burton pentru animaţia "Frankenweenie", care va fi lansată în primăvara anului 2012. În paralel, am câteva alte proiecte în dezvoltare, iar timpul liber mi-l ocup cu hobby-ul meu, pictura".

LA BUCUREŞTI

Premieră în lupta anti-SIDA

Premiera europeană a documentarului "Hand Held" a fost sponsorizată de MSD, care a facilitat implementarea în România a Programului Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA prin publicarea primelor scheme de tratament şi prin dezvoltarea primei baze de date naţionale a pacienţilor infectaţi cu virsusul HIV.

De asemenea, MSD a oferit o finanţare de 1 milion de dolari pentru dezvoltarea unei reţele naţionale de centre de tratament dotate cu echipament modern de diagnosticare HIV/SIDA. Compania MSD este situata pe locul 2 mondial în topul companiilor de profil şi furnizează medicamente, vaccinuri, terapii biologice şi produse pentru sănătatea umană şi animală.