Potrivit oficialului sârb, ar fi vorba despre un transport de 30 de tancuri T-72B3 şi 30 de vehicule blindate BRDM-2

La Belgrad, această decizie este interpretată ca o încălcare a Convenţiei privind regimul navigaţiei pe Dunăre.

„Tancurile şi vehiculele blindate au fost reparate şi modernizate, dar a apărut o problemă cu transportul lor. Cea mai ieftină cale de transfer dinspre Rusia către Serbia este pe Dunăre. Dunărea este o arteră de transport internaţional, iar Serbia şi Rusia sunt părţi ale Conveniei din 1998 privind regimul navigaţiei pe Dunăre. Articolul 27 al Convenţiei prevede că un stat poate inspecta o încărcătură transportată prin sectorul său al Dunării, dar nu poate împiedica trecerea ei. Această prevedere se aplică oricărui tip de încărcătură, atât civilă, cât şi militară. Nu există nicio prevedere în Convenţia Dunării care să interzică un transport legal şi convenit de arme de-a lungul Dunării“, a declarat Miroslav Lazanski.

De asemenea, fostul ofițer sârb de contrainformații, Ljuban Karan, atrage atenția asupra gravității evenimentului:

„Ei și-au extins atacurile frontale, participând la activități anti-sârbeşti și atrăgând state membre NATO, cu care avem încă relații oneste. Astfel, România a avut sarcina de a împiedica transportul pe Dunăre al tancurilor și vehiculelor blindate modernizate, deși acest lucru contravine dreptului internațional. Nu este vorba doar despre o provocare, ci e un semnal că Serbia nu poate avea relații bune cu orice țară vecină și că putem fi lipsiți forțat de orice sprijin din Rusia”, a subliniat Karan.

Conform unui acord semnat între Moscova şi Belgrad, Serbia trebuie să primească din partea Rusiei şase avioane de vânătoare MIG-29 modernizate, 30 de tancuri T-72B3 şi 30 de vehicule blindate BRDM-2 reparate şi modernizate, dar şi câte patru elicoptere MI-17 şi MI-35.

 

Articolul 27 al Convenţiei privind regimul navigaţiei pe Dunăre, prevede următoarele: „Atunci când ambele maluri ale Dunării fac parte din teritoriul aceluiaşi stat, acest stat are dreptul de a pune mărfurile în tranzit sub sigiliu sau sub paza agenţilor vamali. Un asemenea stat are de asemenea dreptul de a pretinde căpitanului, armatorului sau proprietarului o declaraţie scrisă confirmând numai că transportă sau că nu transportă mărfuri al căror import este prohibit de către statul tranzitat, fără a avea totuşi dreptul de a interzice tranzitul.

Aceste formalităţi nu vor putea implica sau prilejui nicio vizitare a încărcăturii, nici sa întârzie trecerea în tranzit. Capitanul, armatorul sau proprietarul care va fi făcut o declaraţie falsă va fi răspunzător de ea în conformitate cu legile statului către care această declaraţie va fi fost făcută. Atunci când Dunărea formează frontiera între două state, vasele, plutele, călătorii şi mărfurile în tranzit sunt scutite de orice formalităţi vamale“.

 

Ieri, autoritățile ruse au anunțat că toată tehnica militară a fost transportată pe cale aeriană, ajungând la Belgrad pe 23 iulie, potrivit antena3.ro

 

Te-ar putea interesa și: