România a trecut la ORA DE VARĂ. Am dat ceasurile cu o oră înainte

România a trecut la ORA DE VARĂ. Am dat ceasurile cu o oră înainte

Noaptea trecută, România a trecut la ora oficială de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00. Astăzi va fi cea mai scurtă zi din an, de numai 23 de ore.

Ora de vară este valabilă de astăzi până pe 28 octombrie, când vom da ceasurile înapoi cu o oră. Odată cu trecerea la ora oficială de vară, diferența față de ora meridianului Greenwich (GMT) este de trei ore, față de cele 2 ore din restul anului. România a trecut pentru prima dată la ora de vară în anul 1932.

Ora de vară a fost instituită la începutul secolului trecut, pentru a beneficia cât mai mult de lumina naturală a lunilor de primăvară şi de vară și pentru a folosi mai puțină lumină artificială.

Mai multe state europene au trecut pentru prima dată la ora de vară abia în timpul  Primului Război Mondial.

De-a lungul timpului, au existat mai multe variante- de la o jumătate de oră, la două ore și chiar schimbări orare de câte 20 sau 40 de minute. Uneori, "ora de vară" a fost folosită pentru perioade mai mari decât un sezon, mai ales în timpul războaielor. De exemplu, în Statele Unite, din 3 februarie 1942 până la 30 septembrie 1945, în cele mai multe state a rămas în vigoare ora de vară, redenumită "ora de război". Părerile privind efectele pozitive ale trecerii la ora de vară sunt împărțite. Pe de o parte, există studii care vorbesc despre un risc mai mic de accidente, creșterea veniturilor din turism și o socializare mai bună în rândul copiilor. În tabăra cealaltă, se susține că această schimbare are efecte negative asupra sănătății: de la depresie, la un risc mai mare de cancer.

  • Vezi ce efecte PERICULOASE poate avea ora de vară asupra sănătăţii

Ne puteți urmări și pe Google News