România a preluat președinția Comitetului de Securitate al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa

România a preluat președinția Comitetului de Securitate al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa Sursa foto: MAI

România a preluat Președinția Comitetului de Securitate al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Acest titlu a mai fost deținut de țara noastră în perioada 2015 și 2016.

Acest mandat a fost preluat de România la solicitarea actualei Președinții în exercițiu a OSCE, deținută în acest an de Macedonia de Nord. Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a salutat preluarea de către România a președinției Comitetului de Securitate al OSCE.

Printre sarcinile acestui comitet se numără discutarea aspectelor non-militare și politice ale securității, punerea în aplicare a angajamentelor asumate de statele participante la OSCE, sprijinirea pregătirilor pentru organizarea Conferinței anuale de evaluare a securității OSCE etc. În exercitarea acestui mandat, România va sprijini realizarea obiectivelor organizației în domeniile combaterii traficului de ființe umane, gestionării frontierelor și combaterii terorismului, potrivit  infoactual.ro.

Sarcinile României în cadrul acestui mandat

„Asumarea de către țara noastră a acestui mandat relevă, o dată în plus, contribuția României la respectarea valorilor și principiilor fundamentale ale OSCE în asigurarea securității și cooperării în Europa, aspect deosebit de important inclusiv în contextul celei mai mari crize de securitate din Europa de după cel de-al doilea Război Mondial.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, acest mandat reprezintă o recunoaștere a profilului activ al României în cadrul OSCE privind susținerea rolului, valorilor şi principiilor fundamentale ale organizației în asigurarea păcii, securității și cooperării în Europa”, a transmis ministrul Bogdan Aurescu.

România, în contextul exercitării acestui mandat, va sprijini realizarea obiectivelor organizației în domeniile combaterii traficului de persoane, managementului frontierelor și combaterii terorismului.

În acest fel, în cooperare cu Președinția-în-exercițiu a OSCE, deținută în 2023 de Macedonia de Nord, România va acorda o atenție sporită îndeplinirii angajamentelor asumate de toate statele participante și va facilita consolidarea eforturilor internaționale pentru combaterea amenințărilor transnaționale de securitate.