Trei români au fost condamnați la închisoare în Belgia, marți, după ce au furat zeci de porumbei voiajori, între care unii campioni a căror cotă de piață era estimată la 700.000 de euro. Aceștia din urmă nu au fost găsiți niciodată.
Vasile P., Petru-Ionel C. și Vasile O. au fost condamnați pentru furtul porumbeilor de la unul dintre cei mai renumiți columbofili din vestul Europei, belgianul Frans Bungeneers. Jaful a avut loc în luna noiembrie a anului 2016 când, de la reședința columbofilului, din totalul de 117 porumbei, românii au furat 57. Printre aceștia și pe cei trei renumiți campioni, Iron Lady Ellie, Lily și Petra. Aceștia erau evaluați, pe piața de specialitate, la o cotă de 700.000 de euro și nu au mai fost găsiți niciodată.
Se pare, totuși, că românii nu au furat porumbeii ca să facă supă. Ei înșiși erau membri într-un club columbofil din Rădăuți, se arată în rechizitoriu. Este posibil să fi acționat la cerere, în numele unui alt pasionat care ar fi vrut să cumpere un porumbel de la belgian, însă nu s-au înțeles la bani. Ar fi vorba de porumbița Iron Lady Ellie, pe care românii ar fi vândut-o cu 30.000 de euro.
Marți, un tribunal din Anvers a decis condamnarea celor trei români la 30 de luni de închisoare și la plata unor despăgubiri de 320.000 de euro, scriu jurnaliștii de la www.hln.be.