O româncă aflată în Italia a trecut, vreme de zece ani, printr-un coșmar înfiorător.
Drama româncei a început în urmă cu un deceniu, atunci când a acceptat să lucreze pentru un bărbat care a declarat, inițial, că dorește o îngrijitoare pentru mama lui.
Totul s-a petrecut în Italia, iar asemănările cu cazul crimelor din Caracal nu pot fi neglijate, cel puțin în faza inițială a acestei întâmplări dramatice.
Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu au fost sechestrate de Gheorghe Dincă, doar că, după cum a declarat acesta în fața anchetatorilor, a trecut un timp foarte scurt până când tinerele au fost ucise.
În cazul fetei din Italia, în prima sa parte, scenariul s-a desfășurat asemănător, numai că acest coșmar traumatizant a ținut 10 ani. Femeia a fost sechestrată de italianul respectiv într-o baracă, violată și bătută fără milă.
Ea a declarat că a trăit într-o permanentă teroare, că a încercat să scape, însă a fost prinsă de agresor, iar coșmarul a continuat, vreme de un deceniu.