O româncă, declarată cel mai bun avocat din Connecticut. A început de jos
- Emma Cristescu
- 11 august 2023, 12:58
O româncă a fost declarată cel mai bun avocat din Connecticut. Aceasta a povestit că a început de jos și că puține persoane au avut încredere în ea la început. Inițial, multe firme n-au vrut să o angajeze.
Dana Bucin a ajuns consul onorific al României în Connecticut, iar în 2019 a fost declarată cel mai bun avocat din acest influent stat american. Aceasta a plecat din România în 1998, după doi ani petrecuți la Cluj, unde se pregătise pentru a da admitere la Facultatea de Științe Economice. Dana a realizat că își dorește să facă altceva cu viața ei.
„Când am plecat eu în 1998, Europa nu era așa de deschisă cum este acum. Nici măcar nu eram în Uniunea Europeană. Pentru mine America întotdeauna a reprezentat visul american. Și acest vis mi s-a împlinit!
Pentru mine asta a însemnat, că dacă lucrezi din greu, cu toată determinarea, și studiezi, vei reuși. Nu ai cum altfel, pentru că acolo societatea nu te lasă să te irosești dacă ești serios și muncești. Acolo nu ți se pun piedici.
Mentalitatea asta a americanului m-a atras în primul rând. Am vrut să vin într-o țară în care mă lasă lumea să fac ceea ce pot, atât cât pot, prin propriile puteri. Nu că mi se dă, nu voiam cadouri, nu voiam niciun favor, voiam doar să fiu lăsată să fac atât cât pot”, povestește Dana Bucin.
A început de jos
Chiar dacă a terminat Dreptul la Boston University School of Low, avocata a declarat că multe firme i-au închis ușa și că a fost nevoită să pornească de jos din cauza lipsei de experiență. Cu toate astea, Dana Bucin nu s-a lăsat și a încercat să-i convingă că merită o șansă.
„La început mi-a fost foarte greu să conving pe cineva să îmi dea o șansă în avocatură. Tot ce e pe CV-ul meu denotă o gândire internațională. Și multe firme de avocatură nu au gândirea asta. Ei sunt cu litigii interne, domestice, chiriași și atunci nu vedeau unde m-aș încadra eu în ale lor. La firmele mari de avocatură, la cele internaționale, era și mai greu. Prima oportunitate, mi s-a dat o șansă de către o firmă mică de avocatură. Cred că nici 4-5 avocați nu aveau. I-am impresionat, s-au luat de faptul că vorbesc latină. M-au angajat. Dar m-au pus cumva la munca mai de jos, la lucruri mai «domestice». Mă duceam la Curte pentru litigii proprietar-chiriași. Era un fel de muncă de jos în avocatură. Făceam litigii comerciale, orice îmi dădeau”, mai spune ea.
Cum a ajuns cel mai bun avocat din Connecticut
În 2019, după ani întregi de muncă, a fost declarată cel mai bun avocat din Connecticut. Pentru a fi desemnată avocatul numărul 1, ea a concurat cu peste 6.000 de alți avocaț
„Premiul ăla încă mă mai șochează. De fiecare dată când mă gândesc la el mă șochează foarte mult. Oi fi eu pasionată și bună la avansarea drepturilor imigranților, dar o așa mare onoare nu am crezut niciodată că mi se cuvine”, mărturisește românca.
Dana Bucin a devenit și consul onorific al României în statul american.
„Sunt foarte mulți români în afara granițelor care vor să ajute. Chiar vreau să inspir. Dacă ceva din ce am făcut eu poate inspira și ar trebui să poată, pentru că nu sunt lucruri de Hercule”, a mai spus aceasta pentru Adevărul.