După prăbușirea unei școli la Anvers, Belgia, autoritățile care anchetează cazul au anunțat că există și două persoane care au decedat.
Unul este român și altul este portughez. Cadavrele acestora au fost recuperate de sub dărâmături după ore bune de căutări, cu ajutorul unor câini special antrenați. Primul cadavru a fost recuperat din dărâmături la 4:00 dimineața, sâmbătă, și al doilea după 6:00, dimineața.
Anchetatorii belgieni au mai precizat că una dintre persoanele despre care se credea că se află sub dărâmături, a fost găsită internată în spital, suferind o serie de răni grave, care necesită atenție mare din partea medicilor.
Eforturile continuă pentru găsirea altor trei persoane care au dispărut, doi portughezi și un român. Nouă dintre muncitori au fost răniți grav, iar dintre aceștia patru sunt români, alți patru din Ucraina și un portughez.
Dezastrul de la Zuidzin
Vineri, după masa, clădirea unei școli din zona Anvers, unde aveau loc lucrări de reabilitare, s-a prăbușit din senin, muncitorii fiind prinși sub zidurile prăbușite.
În prima fază s-a anunțat că o persoană a murit și alte douăzeci au fost rănite, după ce o clădire aflată în construcție s-a prăbușit pe un șantier din zona Nieuw Zuid, din Anvers. Cei răniți în accidentul care a avut loc vineri după-amiaza se crede că sunt toți muncitorii care lucrau la fața locului. Serviciile de urgență au salvat în prima fază în jur de zece persoane din clădirea prăbușită, și au putut comunica cu alte câteva persoane care erau prinse sub dărâmături. Autoritățile au cerut oamenilor să evite zona.
Vineri, în jurul orei 14.45, serviciile de urgență din Anvers au primit rapoarte despre o clădire care s-a prăbușit în zona Nieuw Zuid, care este situată aproape de tribunalul orașului. Multe blocuri de apartamente noi sunt construite în zonă. Cu toate acestea, clădirea care s-a prăbușit mai devreme astăzi, odată finalizată, va deveni parte a școlii Zuidzin.
Circumstanțele exacte din jurul accidentului sunt încă neclare. Imaginile filmate de martori oculari par să arate etajul superior al clădirii prăbușindu-se. Schelele care fuseseră puse în jurul clădirii s-au prăbușit, de asemenea.