Un român condamnat la închisoare de justiţia franceză a fost eliberat ieri dintr-un penitenciar din oraşul Lille, după ce magistraţii şi-au dat seama că Marius Murariu ( 31 de ani), originar din Botoşani, fusese victima unui furt de identitate, potrivit Agerpres, care citează cotidianul francez La Voix du Nord.
Potrivit publicaţiei franceze, şase maşini din oraşele Lille şi Ronchin sunt jefuite, iar pe pabrizul uneia dintre ele sunt găsite urme de sânge, ce le permit poliţiştilor să identifice şi amprenta genetică a autorului. Anchetatorii stabilesc că este vorba despre Marius Murariu, iar un an mai târziu, în absenţă, acesta este condamnat la doi ani de închisoare cu executare.
În mai anul acesta, în baza unui mandat european de arestare, Murariu este încarcerat la Bucureşti, iar după câteva zile autorităţile române îl extrădează în Franţa, unde închis la un centru de detenţie din Lille.
Săptămâna aceasta, românul a apărut în faţa Tribunalului din Lille, unde a susţinut, prin intermediul avocatului său, că nu a călcat niciodată în Franţa şi că a fost închis pe nedrept. "Citind actele de la dosar, am descoperit că cel care spunea că se numeşte Marius Murariu era un om mărunţel, de 1,63 m, vizibil originar din Africa de Nord. Or, clientul meu măsoară peste 1,90 m. Este halucinant cum nimeni nu şi-a dat seama că un om s-a dat drept altul de cinci ori", povesteşte avocatul românului, Julien Bensoussan.
La solicitarea acestuia, specialiştii de la Laboratorul ştiinţific interregional de poliţie din Lille au stabilit din nou genotipul lui Marius Murariu, descoperind că nu corespundea deloc cu ADN-ul expediat din România către închisoarea din Lille.
"Franţa l-a condamnat în mod nedrept şi Ambasada României mi-a spus că n-a anticipat acest scenariu'', mai spune avocatul Julien Bensoussan, adăugând că sesiza Comisia însărcinată cu despăgubirea victimelor încarcerate abuziv.