Român, autorul unui jaf în stilul serialului La Casa de Papel

Poliția din Bruxelles a prins în flagrant doi hoți, din care un român, care au furat saci cu bani din Monetăria Regală.

Cei doi au acționat în noaptea de joi spre vineri însă au fost prinși de un agent de securitate din Pachecolaan. Potrivit poliției, este vorba de S.T. (22 de ani), de origine nord-africană, și de E.B., un român de 21 de ani.

Hoții au intrat mascați în Trezoreria din Handedlsstraat de unde au furat saci cu bani în greutate de cinci kilograme. Însă banii, monede și bancnote euro, erau foarte deteriorate și scoase din uz, potrivit nieuwsblad.be.

Un al treilea suspect, se pare o persoană fără adăpost, este căutat de poliție. Potrivit lui Francis Adyns, purtător de cuvânt al FPS Finance, toți banii furați nu aveau nici o valoare, fiind deteriorați. „Trezoreria nu păstrează bani utilizabili în clădire. Intuiția noastră este că hoții sunt niște amatori”.

Parchetul din Bruxelles a informat că cei doi, care au fost eliberați după interogatorii, trebuie să se prezinte în instanță pe 5 martie.

Nu este clar deocamdată motivul pentru care românul și complicele lui au vrut să fure bani fără valoare.

Cei doi au spus că au intrat în clădire pentru a juca fotbal și să înregistreze un video. Există probe că au forțat intrarea în clădire.

Acest caz ciudat amintește de popularul serial difuzat de Netflix, La Casa de Papel, în care o bandă de tâlhari fură din Monetăria Regală a Spaniei și dispare cu prada.

Însă, începând cu 2017, Monetăria Regală a Belgiei nu mai emite monede euro fabricate în Belgia, ele fiind produse în Olanda