Când au văzut sânge au fugit ca iepurii. O româncă a scăpat singură din ghearele morţii la Roma

O tentativă de omor a avut loc, marţi dimineaţă, la Roma, de-a lungul străzii Via Vigna Stelluti, în Vigna Clara. Un bărbat, de origine română a vrut să se răzbune pe fosta sa parteneră, tot româncă şi a atacat-o cu un cuţit. Femeia a strigat după ajutor, dar nimeni nu a vrut să intervină s-o salveze.

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani a vrut să-i taie gâtul fostei sale partenere, mai în vârstă de 10 ani.

Norocul femeii a fost că a prevăzut lovitura  și a reușit să se apere singură, cum a putut. Momentele au fost groaznice pentru femeia atacată mai ales că nimeni nu a vrut s-o ajute.

Comercianţii şi trecătorii, în loc să intervină, au preferat să se ascundă.

Femeia disperată a încercat să se adăpostească într-un magazin pentru a scăpa cu viaţă din mâinile atacatorului dar nimeni nu a vrut s-o primească.

Românul a fugit, nu înainte de a o amenința din nou și garantându-i că i-a omorât și fiica.

A încercat să-i taie gâtul, dar femeia a reușit să-și miște capul și cuțitul a provocat o rană adâncă la nas.  Femeia a fost transportată la spitalul Gemelli, unde a suferit o intervenție chirurgicală.

Bărbatul a fost arestat de două ori de către poliție, în urmă cu trei și doi ani, dar, odată ce a ieșit din închisoare, a continuat să amenințe. Mai grav este că atunci când a fugit, i-a strigat femeii că deja i-ar fi omorât fiica.

În prezent, bărbatul este căutat de poliţiştii italieni , potrivit gazetaromaneasca.com