Cine l-a văzut marţi seara pe Mihai Tănăsescu la RealitateaTV încercând stoic şi resemnat să dea explicaţii raţionale pentru un eventual acord cu FMI îşi poate imagina cu uşurinţă reacţia colegilor săi de la Washington: dând din cap şi cu o jumătate de zâmbet în colţul gurii, aceştia vor fi murmurat compătimitor: nice try, Mike - adică un fel de „curajoasă încercare, dar nu ai avut nicio şansă”.
Într-adevăr, vocea raţiunii economice şi politice nu avea cum să fie auzită în acel pandemonium de neaveniţi, cei mai mulţi isterici, prezidat cu incompetenţa-i uzuală de Andreea Creţulescu. În zadar a explicat domnul Tănăsescu, de care România ar fi avut astăzi nevoie la Ministerul Finanţelor Publice, că rolul unui acord cu FMI este de a asigura finanţarea deficitelor mari acumulate de România - şi de românii care s-au împrumutat peste posibilităţi - în condiţiile crizei financiare internaţionale care a paralizat băncile comerciale; tot în zadar au declarat foştii premieri Petre Roman şi Adrian Năstase că nu are rost să ne speriem de un aranjament cu FMI; în pustiu vorbesc de câteva zile reprezentanţii BNR, explicând că banii vor intra în rezerva Băncii Naţionale şi vor contribui la stabilizarea cursului de schimb; şi tot degeaba a demonstrat preşedintele BNS Dumitru Costin că prăbuşirea monedei naţionale are consecinţe catastrofale asupra nivelului de trai.
Televiziunile „de ştiri” o ţin una şi bună: vom fi mai săraci, pentru că salariile bugetarilor vor fi îngheţate sau vor scădea, iar taxele vor creşte pentru că... aşa s-a întâmplat în Letonia. Chiar dacă situaţia economică a Letoniei era incomparabil mai precară decât a României şi nu se impun măsuri identice; chiar dacă risipa din sectorul bugetar a fost demascată de aceleaşi televiziuni cu lux de amănunte şi mânie proletară. Constatăm însă că acum noua lor misiune este de a crea o atmosferă incendiară, care să justifice atacul isteric al lui Mircea Geoană la adresa premierului Boc şi a preşedintelui Băsescu. Nu contează că propriul partid face parte din guvern: Mircea Geoană se vrea preşedinte - ca „să culeagă ghiocei de pe pajiştea de la Cotroceni”, cum a declarat la Geoagiu Băi -, şi pentru aceasta are nevoie de sânge pe pereţi. Iar Călin Popescu-Tăriceanu, care se revoltă că ţărişoara a ajuns „să cerşească în genunchi” la „Marele Satan” de la Washington, susţine de fapt campania liderului PSD, în buna tradiţie partenerială a celor două partide. Aşa se închide şi cercul, deja evident, care-l leagă pe Mircea Geoană de moguli. Urmează deci un sezon de isterie maximă - coregrafiată, după unele surse, de Cozmin Guşă - iar desantul ostil al domnului Geoană la guvern este de fapt semnalul reluării războiului deschis dintre cei 322 şi Traian Băsescu.
Cu sau fără FMI, fractura coaliţiei de guvernământ este evidentă şi probabil incurabilă. Ea a spulberat orice iluzie de stabilitate politică - adică exact principalul argument care a stat la baza creării struţocămilei PSD-PDL. Iar instabilitatea politică transmite semnale negative instituţiilor financiare internaţionale şi investitorilor.
Singur în platou printre pionii incendiatorilor stabilităţii politice, Mihai Tănăsescu a înţeles desigur acest lucru şi poate că s-a întrebat dacă nu cumva izolarea României pe plan internaţional este exact ceea ce-şi doresc domnii Vîntu, Patriciu şi Voiculescu. În fond, o Românie izolată, cu mulţi oameni săraci şi speriaţi, care se tem de FMI şi de cipul din paşaport, cu un stat slab şi corupt, este ideală pentru a le asigura dominaţia. O coaliţie cu marionetele mogulilor nu poate fi aşadar decât toxică pentru România. Iar menţinerea ei nu poate pretinde a fi un sacrificiu eroic pe altarul binelui comun, ci este pură irosire în dauna interesului public.
Recomandările noastre
