Joi după-amiaza, privind ca orice jurnalist la RealitateaTV în paralel cu desfăşurarea altor activităţi, am asistat la momente de incredibilă - dar bine-venită - incoerenţă stilistică: printre scenele de groază cu oameni care se călcau în picioare pentru pomeni electorale şi dezbaterile despre contestaţia lui Sorin Oprescu şi-au făcut loc evocarea Monicăi Lovinescu.
Timp de câteva minute, spiritul marei dispărute a plutit deasupra realităţii mizere a patriei, subliniind contrastul dintre ceea ce a fost ea şi ceea ce sunt (şi au fost) toţi cei care conduc nu numai treburile ţării, ci şi dezbaterea publică. După care cerurile s-au închis şi am revenit cu toţii la „subiectele zilei“. Acelaşi sentiment - al intruziunii binelui, curajului şi talentului într-o lume care a abandonat aceste valori - l-am trăit şi citind articolele excepţionale care i-au fost consacrate. Şi atunci a devenit şi mai limpede că dispariţia Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca a încheiat epoca în care câteva personalităţi excepţionale ne mai legau de România de dinainte de comunism.
Cine va duce mai departe acum tradiţia Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca? Există desigur destui intelectuali care au cunoscut-o şi ar putea s-o facă, în primul rând Gabriel Liiceanu, căruia i-a şi fost încredinţată o misiune în acest sens. Dar toţi aceşti intelectuali, care nu se pleacă în faţa puterii politice, inclusiv domnul Liiceanu, au fost şi continuă să fie insultaţi de trusturile media ale „mogulilor“ şi marginalizaţi de forţele politice atotputernice tocmai pentru ca întreaga lor tradiţie să fie discreditată. Au ajuns chiar să fie apostrofaţi de Dan Voiculescu pentru că „nu creează locuri de muncă“. Ne aflăm la un pas de o catastrofală răsturnare de valori în societatea românească, iar flacăra Monicăi Lovinescu abia mai pâlpâie.
Urnele cu cenuşa Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca sosesc astăzi la Bucureşti. E greu să nu te întrebi cum ar fi rezistat cei doi în România postdecembristă dacă ar fi trăit la Bucureşti. Nu am nicio îndoială că fermitatea şi intransigenţa Monicăi Lovinescu i-ar fi făcut viaţa amară într-o societate ale cărei elite promovează, în marea lor majoritate, compromisul şi relativismul. O interesantă coincidenţă a făcut ca incinerarea Monicăi Lovinescu de ieri să coincidă cu aniversarea centenarului Societăţii Scriitorilor, precursoarea Uniunii Scriitorilor. Inevitabil, ne amintim că scriitorii nu numai că şi-au iertat unii altora toate păcatele şi compromisurile din trecut, dar şi-au mai şi ales la un moment drept preşedinte un fost colaborator al Securităţii. Recitind textele Monicăi Lovinescu, constatăm că şi evoluţia postdecembristă a scriitorilor şi a celorlalţi intelectuali a fost sancţionată drastic, tot aşa cum fusese sancţionată şi înainte de 1989. Nu scăpau de sancţiune nici mari talente ca Nichita Stănescu, ridiculizat pentru discursul ditirambic în favoarea regimului rostit la Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste din iunie 1976: „Cu aceleaşi cuvinte ce i-au slujit să facă poezie, el îşi aduce de la tribună contribuţia la metarfoza realului în ireal“. Urmează „execuţia“ marelui poet bazată pe o impecabilă analiză de text.
Cum observa H-R. Patapievici în editorialul de ieri, pentru Monica Lovinescu tăria de caracter şi curajul erau cele care contau. Şi prin aceasta s-a ridicat deasupra tuturor şi ne-a dat cea mai mare lecţie de jurnalism - şi anume că atitudinea morală şi curajul definesc jurnalistul adevărat. Nu tehnicile de „împachetare“ a subiectului pe care le învaţă oricine, ci lupta pentru adevăr reprezintă jurnalismul autentic, cel care nu prea se învaţă prin facultăţi şi, din păcate, nici în redacţii, în ultima vreme. Mi se va spune că nu poţi cere verticalitate într-o societate care-şi pierde pe zi ce trece reperele valorice şi morale şi etichetează intransigenţa morală drept „talibanism“ sau „extremism“. Ei bine, poţi - dacă înveţi lecţia de jurnalism a Monicăi Lovinescu. Cine o crede prea grea să se lase de meserie.
Citiţi şi: Ultima întâlnire cu Monica Lovinescu SENATUL EVZ: Un intelectual bun este un intelectual mort
Recomandările noastre
